Presedintele Traian Basescu i-a vizitat, ieri, pe instructorii militari romani cantonati in capitala Afganistanului – Kabul – si s-a intalnit cu presedintele afgan Hamid Karzai. Seful statului a ajuns la Kabul in cursul diminetii de ieri, dupa ce miercuri seara a vizitat batalionul romanesc din Kandahar. Aici, presedintele a asistat la un spectacol de colinde organizat de militarii romani, carora le-a impartit apoi covrigi adusi din tara si s-a mai intalnit cu Wali Karzai, fratele sefului statului afgan, care este presedintele Consiliului Provincial din Kandahar. Dupa ce a ajuns la Kabul, delegatia presedintelui s-a deplasat la Comandamentul IASF, coloana oficiala fiind protejata atat la sol, de masini blindate, cat si in aer, de elicoptere. La sediul Comandamentului, Basescu a avut o scurta intrevedere cu unul dintre sefii ISAF, generalul-maior Jaap Willemse. Ulterior, presedintele s-a intalnit cu cei 46 de ofiteri si subofiteri romani cantonati la Kabul, care se ocupa cu instruirea armatei nationale afgane. Aceasta este a doua destinatie a presedintelui Basescu care vizitase in prealabil si contingentul romanesc din Irak. La incheierea acestei vizite, presedintele va trece in drum spre Romania prin capitala Georgiei, unde se va intalni cu presedintele acestei tari. Mediafax