Presedintele Traian Basescu a declarat joi ca taxa unica si TVA nu vor fi majorate, urmand ca guvernul sa incerce atingerea tintei de deficit bugetar prin varianta asumata initial, respectiv de reducere a cheltuielilor bugetare prin reduceri de costuri si disponibilizari. “Fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar va fi redus cu 25%, decizie care trebuie aplicata de la 1 iunie”, a precizat Basescu.

Totodata, presedintele a mai spus ca pensiile si ajutorul de somaj vor fi reduse cu 15%. “Sunt vizate atat administratia centrala cat si cele locale”, a mentionat Basescu.

Presedintele a facut aceste declaratii dupa ce a mentionat ca avut mai multe intalniri cu reprezentantii fortelor politice care sustin guvernul, si doua intrevederi cu reprezentantii FMI la Bucuresti.