Președintele Traian Băsescu are un of. Presa (sau o “parte a presei”, cum îi plăcea lui Ion Iliescu sau Adrian Năstase să spună) să nu-i mai critice pe procurori, “draga de ANI” și să nu-l mai acuze că încearcă controlul politic al instituțiilor.
În vremea lui Ion Iliescu puterea găsise formula de a-i mângâia diminețile președintelui cu știri pozitive, întrupând dorințele șefului în paginile unui ziar: “Dimineața”.
“Dimineața” îi insufla lui Ion Iliescu dorință de viață și optimism, prin relatări largi despre acțiunile lui, despre dezvoltarea și progresul țării la care puneau umărul oamenii de bine asemenea lui. Cei care criticau erau “o parte a presei”. “Dimineața” președintelui, născută în 1990, a murit în 2005, odată cu ieșirea din viața politică a lui Ion Iliescu, trimițând în șomaj câteva zeci de oameni de bine despre care nu cred că au reușit să se mai angajeze la vreun ziar. În orice caz, eu nu am mai auzit de atunci de Carmen Firan sau Mitică Panaitescu.
Miercuri, în timp ce prezenta reflecțiile sale pe marginea raportului Comisiei Europene privind Justiția, președintele Băsescu a ținut să pună la punct “o parte a presei”: “Apelul meu la dumneavoastră este ca presa să facă o prezentare corectă, echilibrată a acestui raport, pentru că nici presa nu mai poate – parte din presă – minți la nesfârșit”. Despre ce vorbește președintele? Despre faptul că “o parte a presei” a susținut, de-a lungul vremii, că procurorii ar răspunde la comenzi politice, în vreme ce raportul Comisiei pe 2011 îi laudă pe procurori, lucru ce ar demonstra, în ochii șefului statului, minciuna la care se pretează “o parte” dintre ziariști.
Vorbind despre “parte din presă” președintele admite că mai există și o altă parte și are dreptate. Este vorba despre “partea bună” care de o bucată de vreme a decis să-i aline președintelui diminețile. Iar ziariștii buni sunt cei care nu deschid gura la conferințele de presă ale partidului sau ale președintelui.
Despre cât de buni sunt procurorii încât să merite laudele șefului statului și atenția îngăduitoare a Comisiei nu ne putem da seama decât dacă judecăm ansamblul raportului și contextul în care el a fost elaborat. Și mai ales dacă citim în paralel și precedentele patru rapoarte. În toate Comisia acordă o atenție mare instituțiilor de anchetă. Toate vorbesc despre progrese mai mari sau mai mici, dar sfârșesc cu un mare “dacă”. În 2011 acest “dacă” a fost mai mic nu pentru că progresele ar fi mari. Ci pentru că Bruxellesul pregătește ieșirea României de sub monitorizare. De ce? UE a decis integrarea Croației fără mecanismul de monitorizare impus României la aderare. Continuarea monitorizării României după integrarea Croației ar fi fost o chestiune extrem de penibilă pentru București. Mai mult, din 2012 Comisia va monitoriza fiecare țară din UE în privința corupției, iar România va intra sub acest mecanism de observație general. Și încă ceva: Comisia nu a dorit să dea în 2011 apă la moară țărilor care leagă integrarea în Schengen de lupta anticorupție.
Aceasta este cheia raportului Comisiei pe 2011. Nu minunile din Justiție. Diminețile președintelui nu ar trebui să fie liniștite.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.