Basmul computerizat, umorul si suspansul

Dupa ce anul trecut am avut ocazia sa ne amuzam copios vazand “Shrek”, productie in stare sa livreze in cascada cele mai inteligente si sarcastice poante vazute in ultimii ani intr-un film de animatie, o noua productie de gen ne invita sa ne relaxam in compania catorva personaje supersimpatice. Fara sa aiba in permanenta ironia scanteietoare si inventivitatea iesita din comun a filmului mai sus amintit, “Epoca de gheata” are toate datele pentru a cuceri deopotriva copiii si adultii. Daca povestea spusa aici ne propune, in clasicul stil Disney, sa urmarim aventurile unor personaje care vor lega o prietenie speciala dupa ce vor trece impreuna prin diverse incercari dificile, prin pericole, momente de duiosie, veselie sau tristete, scenaristul Peter Ackerman condimenteaza story-ul cu dialoguri irezistibile. Drumul pe care il fac impreuna (acum 20.000 de ani) un mamut taciturn, un lenes guraliv si un tigru perfid care vor sa restituie un copilas ratacit tribului sau si sa scape totodata de amenintarea marii glaciatiuni, se transforma intr-o succesiune (plina de suspans) de piedici care trebuie trecute, ca in orice basm, dar si intr-un pretext pentru replici pline de umor. In plus, desi are un previzibil happy-end, filmul regizat de Chris Wedge (castigator al premiului Oscar pentru scurt-metrajul de animatie “Bunny”) nu e lipsit de tensiunea pe care o aveau altadata povestile cu “Bambi”, “Doamna si vagabondul”, “101 Dalmatieni” ori “Pisicile aristocrate”. In acelasi timp, noutatea si modernitatea lui sunt asigurate de ironia replicilor, de efectele speciale realizate ireprosabil, precum si de metoda cu adevarat seducatoare folosita de creatorii de personaje animate in ultimii ani, de a se inspira cand le construiesc trasaturile din fizionomiile actorilor care le inzestreaza cu vocile lor. Este de ajuns ca iubitorii de cinema sa-si imagineze macar pentru o clipa un mamut bonom si altruist cu vocea si privirea blanda a lui Ray Romano, un lenes simpatic si imprevizibil, cu aerul mucalit si expresia ironica a lui John Leguizamo, un tigru insinuant si perfid cu nonsalanta lui Denis Leary ori altul cu aerul semet al lui Goran Visnjic, pentru a realiza farmecul acestui spectacol cuceritor si convingator. O alta idee excelenta a scenaristului este aceea de a introduce in toata povestea un personaj absurd, o veverita panicata a carei obsesie este sa care de colo-colo, pierzand si regasind neincetat, o ghinda atat de pretioasa incat isi risca viata pentru ea, un fel de mic Sisif in cheie comica. Aceasta creatura maruntica si holbata, care nu are legatura cu nimic, dar da sare si piper filmului, subliniind toata fantezia lumii construite aici, e din familia personajelor excentrice precum palarierul nebun din “Alice in tara Minunilor”. Plin de energie si creativitate, filmul se detaseaza, intr-o epoca a performantei computerizate, prin echilibrul pe care il mentine tot timpul intre efectele speciale de ultima ora si elementele traditionale ale basmului, intre emotie si ironie, intre spirit de aventura si umor, oferind spectatorului de orice varsta una dintre cele mai deconectante si atractive pelicule ale ultimilor ani.
“Epoca de gheata” / “Ice Age” Productie SUA, 2002. Regia: Chris Wedge. Voci: Ray Romano (Manfred), John Leguizamo (Syd), Denis Leary (Diego), Goran Visnjic (Soto). Distribuit de: InterComFilm Romania. Premiera: 25 octombrie

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar