Deai nu se poate compara ca putere financiara cu Il Calcio, Premier League sau Primera Division, Bundesliga germana isi are milionarii ei. Topul celor mai bine platiti zece jucatori ai momentului cuprinde numai internationali si doar jumatate dintre ei sunt germani. Interesanta este politica salariala pe care o duc marile cluburi, singurele care isi pot permite sa plateasca vedetelor sume comparabile cu cele care se vantura in alte ligi europene de top.

Aceasta este orientata functie de evolutiile din teren ale angajatilor, lucru care se poate cel mai bine observa din diferentele mari care apar intre salariul inscris in contractul de joc si venitul calculat la finele unui sezon competitional.

Liderul ierarhiei, Stefan Effenberg, poate ajunge astfel la 8 milioane de marci (21.900 marci pe zi) desi suma inscrisa in angajamentul sau cu Bayern se cifreaza la numai 3,5 milioane. Cum? Daca reuseste sa adune 30 de prezente in teren pana la finele campionatului, mai ia 1,5 milioane.

Pentru semnarea prelungirii contractului cu inca doi ani ii revine un bonus de 1 milion DM anual, iar primele de meci si de obiectiv ajung pana la doua milioane DM. Cu toate acestea, din cauza impozitelor mari care se percep in Germania, mijlocasul lui Bayern nu reuseste sa bage in cont decat vreo doua milioane de dolari, adica a treia parte din salariul unui Rivaldo (Barcelona) sau Raul (Real Madrid), cei mai bine platiti jucatori din fotbalul mondial la ora de fata.

Numarul doi in ierarhie, Andreas Moller, putea avea mai mult de 6,6 milioane daca ramanea la Dortmund. Borussia i-a propus 6,7 milioane pentru prelungirea contractului, insa Moller s-a temut ca nu va mai avea loc in echipa si s-a decis sa semneze cu Schalke 04. Alb-albastrii i-au oferit doar 4,6 milioane, dar au plusat cu cate un milion pentru fiecare dintre cei doi ani in care va juca la Gelsenkirchen.

Cam pe aceleasi criterii isi rotunjesc veniturile si ceilalti componenti ai topului. Difera doar baremurile stabilite de comun acord cu gruparile ale caror tricouri le imbraca.

Cu 40 de ani in urma, fostul campion mondial Max Morlock castiga la NYrnberg doar 400 DM pe luna. A protestat descaltandu-se si spunandu-i antrenorului ca fara branturi albastre (culoarea bancnotei de o suta de marci) el nu mai intra pe teren.

Asa a primit 100 DM in plus, ca prima de joc. Astazi, daca fotbalistilor de top li s-ar stoca primele in ghete, ei n-ar mai putea sa le incalte. Numai pentru meciul cu Unterhaching, din trecutul sezon, jucatorii lui Bayern au luat cate 25.000 DM, prima de victorie.

In 1953, celebrul Fritz Walter (Kaiserslautern) a fost primul care a incasat 1.500 de marci salariu anual, iar in 1966 doar Uwe Seeler (Hamburger SV) s-a putut bucura de 50.000 de marci. Zece ani mai tarziu, Gerd Muller (Bayern) a devenit cel dintai profesionist german care atingea granita unei jumatati de milion anual, pentru ca, in ’83, tot Bayern sa faca din Karl-Heinz Rummenigge primul milionar din Bundesliga.

La o evaluare mai atenta a topului prezentat mai jos, surprinde varsta inaintata a majoritatii acelora care-l alcatuiesc. Explicatiile sunt doua si au in vedere ca dintre vedetele straine tinerii aleg ligile care le ofera incomparabil mai mult, precum si faptul ca Germania traverseaza o acuta criza de valori. Bayern et comp. nu s-ar da inapoi sa cheltuiasca mai multi bani, dar deocamdata, pe plan intern, n-au in cine investi.