Mihai Marius Popescu – Roma creștină. O altă perspectivă

Răsfoiesc un admirabil album, de aproximativ o sută de pagini, numai fotografii, nici urmă de text. Cu imagini uluitoare surprinse în patru biserici romane celebre – San Pietro (foto 1-4), San Paolo fuori le mura (foto 5-8), San Giovanni in Laterano (foto 9-12), Santa Maria Maggiore (foto 13-16).

„Găsim în acestă carte – scrie arhitectul Cristina Țurlea pe coperta a patra a albumului – patru din cele mai mari capodopere ale spiritului creator al omului, măreț omagiu în piatră adus Divinității. Ridicate în Capitala eternă, Roma, Catedralele San Pietro, San Paolo, San Giovani și Santa Maria ne copleșesc, indiferent de câte ori le trecem pragul. Multe, foarte multe imagini de ansamblu ori detalii, fațade, interioare, statui, picturi, mozaicuri sau vitralii fac înconjurul planetei, au devenit accesibile oricui prin mediul virtual. Dar imaginile acestei cărți sunt altfel. Modalitatea tehnică de realizare a fotografiilor e departe de a fi descriptivă, făcându-ne astfel să plonjăm în spațiu, în vibrațiile locului. Inedit este că toate fotografiile sunt realizate cu un obiectiv fish-eye care are un unghi foarte mare de deschidere, fapt ce duce la deformarea imaginilor. Deschiderea nu este către detalii, ci către suprafețe, volume, ansamblu. Suntem astfel transpuși în atemporal, într-un spațiu continuu și măreț, impregnat de lumină și bucuria creației.”

Autorul explică: „Fotografiile au fost făcute în august 2015 într-o sesiune foto care a durat doar cinci zile. Efortul a constat în a găsi lumina și unghiurile potrivite într-un timp atât de scurt. Fotografiile sunt realizate în cele patru bazilici patriarhale din Roma. Inedit este faptul că toate fotografiile au fost realizate cu un obiectiv fish-eye, obiectiv caracterizat de un unghi foarte mare de deschidere, unghi inaccesibil ochiului uman. Folosind acest tip de obiectiv nu am dorit să subliniez detaliile, ci să prezint dintr-o altă perspectivă suprafețele, volumele, ansamblul.”

Din păcate, autorul, un împătimit al fotografiei, și-a publicat albumul în regie proprie. Nu-l veți găsi decât în librăria bucureșteană Mihai Eminescu, singura care s-a încumetat să-l comande. Un minunat cadou de Crăciun și An Nou.