Banca Centrală Europeană a menținut joi dobânda de politică monetară la 0,75%, decizie anticipată de majoritatea economiștilor, iar piețele așteaptă conferința de presă a președintelui BCE, Mario Draghi, care ar putea anunța noi măsuri anticriză.

“Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit să rămână nemodificate, la nivelurile de 0,75%, 1,50% și, respectiv, 0,00%”, se arată într-un comunicat transmis joi de instituție.

Președintele BCE va face comentarii asupra acestor decizii în cadrul unei conferințe de presă, precizează banca.

La ședința de la începutul lunii iulie, BCE a coborât dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 1% la 0,75%, și a redus rata depozitelor la zero, decizii fără precedent în istoria instituției, care încearcă să stimuleze economia europeană în contextul crizei datoriilor de stat.

Banca Angliei a menținut joi dobânda de politică monetară la minimul de 0,5% și plafonul programului de “relaxare cantitativă” la 375 miliarde lire sterline, decizii anticipate de majoritatea economiștilor contactați de Bloomberg.

Instituția a lansat miercuri programul “Finanțare pentru Creditare”, prin care încearcă să combată recesiunea prin recompensarea băncilor care acordă împrumuturi. În luna iulie, banca a extins cu 50 miliarde lire programul de relaxare cantitativă, care presupune achiziții de obligațiuni de pe piața secundară pentru a reduce costul creditului și a crește lichiditatea din economie.

Lira sterlină s-a apreciat față de dolar după anunțarea deciziilor de joi și se tranzacționează în urcare cu 0,2%, la 1,5561 dolari pe unitate. Randamentul obligațiunilor de stat britanice cu maturitatea la 10 ani a coborât ușor, la 1,502%.

Economia Marii Britanii a înregistrat în trimestrul al doilea o contracție de 0,7% din PIB față de primele trei luni ale anului, fiind în recesiune de trei trimestre consecutive. Economia nu și-a revenit după criza financiară mondială de acum trei ani, iar Marea Britanie trece prin prima recesiune dublă din anii ’70.

Rezerva Federală a Statelor Unite a anunțat miercuri că va lua măsuri de relaxare a politicii monetare pentru a stimula economia, în special în contextul condițiilor dificile de pe piața muncii, cu un șomaj ridicat, de peste 8%.