Gradul ridicat de dependență a unor bănci de ofertele ne­li­mitate de lichiditate ale Băncii Centrale Europene (BCE) a dat naștere unei dezbateri interne în rândul strategilor băncii cu privire la posibile noi acțiuni îndreptate împotriva gru­purilor financiare “dependente” din Europa, scrie Financial Times.
În pofida întăririi generale a în­crederii pe piețele fi­nan­ciare în ultimele luni, un număr sem­ni­ficativ de bănci din zona euro par să fie în continuare inca­pa­bile să identifice surse alter­na­tive de fonduri, în special în țări ca Portugalia, Irlanda și Grecia.
“Există o evidentă proble­mă a așa-numitelor bănci depen­den­te”, a declarat Ewald Nowotny, guvernatorul băncii cen­trale a Austriei.
Până acum, BCE a îndemnat guvernele naționale să ac­țio­­neze în sensul întăririi sau închiderii băncilor cu pro­ble­me și al refacerii încrederii investitorilor prin aducerea sub con­trol a datoriilor publice. Acum însă, membrii consiliului gu­ver­nator al băncii încearcă să determine ce măsuri ar putea lua instituția cu sediul în Frankfurt pentru a accelera procesul de “detoxifiere”.
Există riscul ca, în lipsa unor astfel de măsuri, un număr de bănci fragile să amâne ieșirea BCE din programele excep­ționale adoptate după colapsul Lehman Brothers.
Finanțările BCE au scăzut la aproximativ 600 de miliarde de euro față de vârfurile de 900 de miliarde, însă acestea s-au stabilizat la niveluri ridicate în țările cel mai serios afectate de criza finanțelor publice.