În timp ce Europa salvează Grecia pentru a doua oară, riscuri uriașe pândesc din altă parte: bilanțul Băncii Centrale Europene (BCE), scrie Der Spiegel. Banca a preluat titluri ris­cante în valoare de zeci de miliarde de euro ca garanție pentru împrumuturile acordate băncilor din țările cu probleme.

Orașele “fantomă” din Irlanda, în care majoritatea locuin­țelor, dar și a birourilor, rămân goale, ar putea ajunge să-i coste pe contribuabilii germani foarte mult, ca parte a facturii plătite pentru salvarea euro.

“Factura” conține multe necunoscute, însă niciuna nu este mai mare decât riscul enorm inclus în bilanțul BCE. Multe credite neperformante au ajuns în acest bilanț. Nimeni nu cunoaște valoarea acestora în prezent și se pare că nici nu se dorește acest lucru.

Riscurile transferate de băncile unor țări ca Irlanda, Portugalia, Spania și Grecia către băncile centrale ale țărilor respective se află acum în bilanțul BCE, băncile centrale ale țărilor euro nefiind autonome, ci mai degrabă parte a sistemului BCE. Banca centrală germană furnizează 27% din capitalul BCE, însemnând că aceasta va trebui să plătească pentru mai mult de un sfert din eventualele pierderi.

Pentru 2010 și următorii doi ani, Bundesbank a decis deja să creeze rezerve pentru o sumă totală de 4,9 miliarde de euro pentru acoperirea posibilelor riscuri. Colapsul unei țări ca Grecia ar spori considerabil costurile, achizițiile BCE de titluri grecești fiind estimate la 47 de miliarde de euro.

Fostul președinte Bundesbank Axel Weber a criticat pro­gramul BCE de achiziționare de obligațiuni guverna­men­tale din țările euro cu probleme. În eventualitatea unui fali­ment sau unei amânări a plăților, BCE ar fi afectată în mod direct.

Însă riscuri și mai mari sunt legate de conturile băncilor comerciale. BCE a acceptat titluri bazate pe active drept garanție. La începutul anului, acestea totalizau 480 de miliarde de euro. Exact acest tip de titluri a generat criza imobiliară din Statele Unite. Acum acestea apasă asupra BCE.

Niciun expert nu poate spune cum ar putea scăpa BCE de aceste titluri fără a da o lovitură grea sistemului bancar european. Nimeni nu știe cu adevărat cât de mare este riscul BCE legat de țări ca Irlanda, Portugalia, Grecia și Spania. Însă datele statistice ale Bundesbank oferă un indiciu privitor la cât de dramatic s-a schimbat situația în Europa. Acestea arată că pasivele acestor țări către sistemul euro au urcat la 340 de miliarde de euro în trei ani.