Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, a precizat ca prefera reguli mai stricte in ceea ce priveste functionarea fondurilor de hedging, dar ca o decizie se va lua numai sub forma unei “solutii globale”, titreaza Financial Times.
BCE, cu sediul in Frankfurt, este institutia care a mers cel mai departe in sublinierea riscurilor implicate de investitia intr-un fond de hedging, reclamand instinctul de turma si lipsa transparentei din acest domeniu.
Conform lui Trichet, autoritatile financiare nu au fost pe deplin satisfacute de un sistem in care bancile sa monitorizeze activitatea fondurilor de hedging. El este de parere ca, desi exista multe optiuni pentru cresterea transparentei din sector, preferabila este atingerea unui “consens international”.
Trichet a mai spus ca estimarile in ceea ce priveste productia si cresterea cererii pentru zona euro ar putea fi depaste datorita scaderii pretului la petrol. El a atras atentia si asupra riscului inflationist, ca rezultat al cresterii economice mari. Comentariile au intarit convingerile conform carora BCE va majora din nou dobanda de referinta in decembrie. Seful bancii centrale a avut insa grija sa lase o poarta deschisa pentru 2007, cand unii analisti estimeaza o stagnare a dobanzii.
“Exista riscul de a ne inseala in prognoza pe termen scurt a cresterii economice, desi recenta scadere in pretul petrolului, daca se va dovedi de lunga durata, poate sa duca la niveluri ale cererii si productiei mai mari decat cele inscrise in scenariul de baza elaborat de Consiliu”, a spus oficialul BCE. Conform ultimului raport, publicat la sfarsitul lui august, BCE estimeaza o rata a cresterii economice in 2006 pentru zona euro in intervalul 2,2-2,8%, iar pentru 2007, intre 1,6% si 2,6%.