Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut, joi, rata dobanzii de politica monetara la minimul istoric de 1% anuntand ca in decembrie va lua o decizie privind programul de sprijinire cu lichiditati a bancilor comerciale, informeaza Reuters.

“Ultimele informatii continua sa indice o imbunatatire a activitatii economice in a doua jumatate a anului. Consiliul guvernatorilor se asteapta ca economia zonei euro sa isi revina gradual, perspectiva fiind marcata de o incertitudine ridicata”, a declarat presedintele BCE, Jean-Claude Trichet intr-o conferinta de presa.

Investitorii se asteptau ca BCE sa inceapa in curand eliminarea lichiditatii “ieftine si abundente”, insa presedintele BCE a spus ca institutia va lua la reuniunea din decembrie o decizie privind imprumuturile pentru banci, pe perioade de 12 luni, la dobanda de numai 1%.