BCE a decis joi să mențină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1%, valabil încă din mai 2009, iar piețele așteaptă declarațiile oficialilor instituției, informează Reuters.
Decizia de a păstra dobânda nu este o surpriză, fiind anticipată de toți cei 79 de economiști intervievați în prealabil de Reuters.
Totodată, analiștii anticipează că BCE nu va modifica dobânda cheie până în trimestrul al patrulea al anului viitor, pentru a susține revenirea economică a zonei euro.