Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat rata de referință a dobânzii la 1,25% de la un minim record de 1%, principalul motiv al acestei decizii fiind inflația ridicată, care se află peste ținta de 2% a instituției de la sfârșitul anului trecut. Aceasta este prima modificare suferită de dobândă din mai 2009 încoace. Cel mai puternic impact al majorării costurilor de finanțare va fi resimțit la nivelul țărilor cu probleme, Grecia, Irlanda și Portugalia, potrivit Bloomberg.

Euribor la trei luni, dobânda de referință în funcție de care se stabilesc dobânzile creditelor în euro, a continuat să crească, ajungând ieri la 1,280% pe an, față de 1,269% cu o zi în urmă. Decizia de majorare era așteptată pentru că ea a fost anunțată constant de conducerea BCE în ultima lună și este văzută ca o primă mișcare dintr-o serie de creșteri ce vor duce dobânda de referință la o valoare de 1,75% la finalul anului, deși președintele Jean-Claude Trichet susține contrariul.

“Ne aflăm cu siguranță la începutul unui ciclu de majo­rări ale dobânzii”, a declarat Christoph Kind, din cadrul Frankfurt Trust. “Piețele se așteaptă ca ratele să urce până la 2,25% în decurs de un an.” Riscul este legat de posibilitatea ca majorarea costurilor de finanțare să ducă la aprecierea euro și să exacerbeze criza datoriilor suverane din zona euro. Principala temere a BCE este legată de inflație, care a depășit limita de 2% începând cu decembrie, accelerând la 2,6% luna trecută. Populația din economiile cu probleme va avea probabil mai mult de suferit în urma creșterii costurilor de finanțare. În Spania, de exemplu, două din cinci gospodării au un credit ipotecar sau imobiliar în derulare.