Temerile cu privire la inflație alimentate de creșterea prețurilor la alimente, petrol și materii prime se intensifică la nivel mondial, determinându-l pe președintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet să semnaleze că ar putea majora ratele dobânzii pe viitor chiar dacă unele țări au fost slăbite puternic de criza datoriilor de pe continent, scrie The Wall Street Journal.

Trichet a avertizat că presiunile legate de inflația din zona euro ar trebui monitorizate îndeaproape și i-a îndemnat pe toți bancherii centrali să se asigure că nu există efecte asupra prețurilor locale.

“Toate băncile centrale, în perioade ca aceasta când există riscuri inflaționiste pe partea materiilor prime, trebuie să fie foarte atente să nu existe efecte asupra prețurilor locale”, a declarat Trichet.

Avertizarea lui Trichet vine într-un moment în care temerile legate de inflație sunt în creștere la nivel mondial.

Piețe emergente cu un ritm rapid de creștere ca Brazilia și China se confruntă cu o inflație în creștere, iar cererea acestora pentru materii prime împinge în sus prețurile în alte părți ale lumii.

Comentariile lui Trichet survin în condițiile în care BCE trebuie să găsească un echilibru între criza datoriilor din Europa de Sud și Irlanda, redresarea robustă a Germaniei și inflația în creștere din zona euro.

Luna trecută, rata inflației anuală a urcat în mod neașteptat până la 2,2% în zona euro de la 1,9%, fiind prima dată în ultimii doi ani când a fost depășită ținta BCE de sub 2%. Unii economiști spun că aceasta va depăși 2,5% în următoarele două luni.

Discursul lui Trichet semnalează o trecere simbolică de la mentalitatea de criză ce a dominat politica BCE în ultimii trei ani înapoi la rolul tradițional al băncii, de asigurare a stabilității prețurilor.