Contractul de credit pentru locuință trebuie să includă un exemplu de calcul privind modul în care se va majora rata lunară dacă dobânda crește cu două puncte procentuale pentru că la contracte care se pot întinde pe zeci de ani creșterile de dobândă sunt foarte probabile, iar clientul trebuie să înțeleagă riscul, consideră Banca Centrală Europeană (BCE).
Instituția care conduce Sistemul European al Băncilor Centrale din care face parte și BNR propune ca această obligație să fie înscrisă de partea băncilor în noua Directivă privind contractele de credit pentru proprietăți rezidențiale pregătită de Comisia Europeană.
Comisia propusese ca în contract să fie inclusă o simulare pentru variația dobânzii cu 1%, însă BCE consideră că imaginea nu ar fi destul de relevantă pentru client.
“În cazul în care contractul de credit este încheiat într-o perioadă cu rate mici ale dobânzii, o astfel de creștere este aproape sigură. Împrumutații trebuie să primească informații suficiente pentru a putea înțelege care ar fi impactul unei potențiale creșteri a ratei dobânzii. În consecință, o modificare de 1 punct procentual are o importanță redusă din perspectiva impactului modificărilor ratei dobânzii asupra ratelor. O creștere cu 2 puncte procentuale ar oferi o imagine mai bună a modului în care ratele ar fi afectate de creșteri ale ratei dobânzii”, scrie BCE în propunerea de amendare a proiectului de Directivă.
De la începutul crizei, clienții cu credite din România s-au confruntat cu creșteri de dobândă și mai mari de două puncte procentuale, iar mulți nu au luat în calcul riscul menționat de BCE.
Tot pentru protejarea consumatorului de credite, BCE recomandă Comisiei Europene ca Directiva să includă obligația băncii de a informa clientul “de regulă cu cel puțin o lună înainte” ca dobânda să fie modificată. “Informațiile trebuie să conțină cuantumul plăților de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobânzii aferente creditului și, dacă numărul sau frecvența plăților se modifică, detalii în acest sens.”
Nu în ultimul rând, în contextul dezbaterilor privind riscul creșterii creditelor în euro în țările europene care nu fac parte din euroland, BCE propune ca în condițiile generale din contractul de credit pentru casă să fie explicat riscul pe care clientul și-l asumă în ipoteza creșterii cursului de schimb. BNR lucrează în prezent la noi reglementări prudențiale privind contractarea de credite în valută de către clienții neprotejați față de riscul valutar.
Directiva privind creditele pentru locuință a fost adoptată în martie de Comisia Europeană și urmează să fie dezbătută în Parlamentul European.
Cum vrea BCE să fie protejați clienții cu credite pentru casă
-
Contractul de credit să includă un exemplu de calcul relevant pentru modul în care valoarea ratei lunare ar fi afectată dacă dobânda crește cu 2 puncte procentuale. Împrumutații trebuie să primească informații pentru a înțelege impactul unei creșteri de dobândă – foarte probabilă la un credit de peste 10 ani.
-
Banca să-l informeze pe client în legătură cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului cu cel puțin 1 lună înainte ca modificarea să intre în vigoare. Informațiile trebuie să includă cuantumul plăților de efectuat după intrarea în vigoare a noii dobânzi. Clientul trebuie să primească aceste informații cu suficient timp înainte.
-
Informațiile generale din contractul de credit să includă monedele în care sunt disponibile creditele și o explicație privind implicațiile și riscurile potențiale pe care solicitantul și le asumă prin contractarea unui credit în monedă străină. Clientul trebuie avertizat în legătură cu impactul unei modificări a cursului de schimb.