Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group Bank, a acordat un credit de 20 de milioane de euro companiei TMK-Artrom Slatina (ART), parte a grupului siderurgic rus TMK.
Creditul, acordat pentru o perioadă de cinci de ani, este susținut printr-o garanție corporativă emisă de societatea mamă, OAO TMK, și are ca scop optimizarea structurii actuale a datoriei deținute de TMK Artrom, în concordanță cu restructurarea strategică a portofoliului de credite, se arată într-un comunicat al BCR.

BCR a extins de asemenea facilitățile de care beneficiază TMK Artrom, astfel că plafonul pentru facilitatea de descoperire de cont a fost majorat de la 18,4 milioane de euro la 20 milioane de euro, iar scadența a fost majorată de la 1 la 3 ani, iar pentru linia de scontare a biletelor la ordin, de la 5 milioane de lei la 10 milioane de lei, cu scadență de 1 an.

În plus, banca a acordat o nouă linie de credit de trezorerie în valoare de 3 milioane de euro, cu o scadență de 3 ani, în vederea acoperirii riscului de rată a dobânzii și de schimb valutar.
“Colaborarea noastră cu BCR este una pe termen lung. În 2005, am beneficiat de un credit pentru investiții în valoare de 23,7 milioane de euro, acordat pe o perioadă de patru ani, destinat construirii și lansării fabricii moderne de producere a țevilor laminate la cald de la TMK Artrom. Ne-am consolidat astfel poziția pe piața europeană și aproape ne-am dublat capacitatea de producție. Prin contractarea acestor noi facilități de credit, ne continuăm colaborarea pe termen lung cu banca, ridicând-o la un nou nivel strategic”, a declarat, în comunicat, Adrian Popescu, directorul general al diviziei europene a TMK.

TMK este producător și furnizor de țevi din oțel pentru industria petrolului și a gazelor naturale, deținând în exploatare 24 de unități de producție în Statele Unite, Rusia, România și Kazahstan. Grupul se numără printre liderii mondiali, având cea mai mare capacitate de producție de țevi din oțel. Cea mai însemnată parte din volumul livrărilor TMK revine segmentului larg al tuburilor de sondare pentru industria petrolieră. În 2010, vânzările de țevi ale TMK au totalizat aproximativ patru milioane de tone, fiind livrate către clienți din peste 65 de țări.