Majoritatea investitorilor in emisiunea de obligatiuni a Raiffeisen Bank au fost persoane fizice, banca reusind sa vanda obligatiuni prin toate cele 41 de sucursale judetele, conform lui James Stewart, vice-presedintele Diviziei Trezorerie din cadrul bancii.
Valoarea medie a obligatiunilor cumparate de o persoana fizica a fost de 390 milioane de lei. Numarul persoanelor fizice care au cumparat obligatiuni ale bancii a fost de peste 650 din cei 700 de investitori care au subscris in cadrul emisiunii. Raiffeisen a emis luna trecuta obligatiuni in valoare de 1.380 miliarde de lei cu scadenta la trei ani.
Cu toate acestea marea majoriate a obligatiunilor bancii, au fost cumparate de investititorii institutionali, romani si straini. Cel mai mare investitor in obligatiunile Raiffeisen a fost o alta banca autohtona, Banca Comerciala Romana, care a subscris obligatiuni in valoare de peste 300 miliarde de lei, aproximativ o cincime din valoarea totala a emisiunii. Jumatate din valoarea obligatiunilor a fost cumparata de 14 investitori straini, printre care s-au numarat o banca si mai multe fonduri de investitii.
Cele mai multe dintre cererile de subscriere primite de Raiffeisen au fost sub 5 miliarde de lei si au venit din partea a 671 de investitori, in timp ce doar 32 de investitori au vrut sa cumpere obligatiuni ale bancii peste acest nivel.
“Motivele care au stat la baza deciziei de a emite obligatiuni au fost necesitatea de a atrage surse de finantare, imbunatatirea structurii bilantului bancii si dorinta de a contribui la dezvoltarea pietei de capiotal,” spune Steven van Groningen, presedintele bancii.
Mihai Bogza, vice-guvernatorul Bancii Nationale a declarat ca pe piata mai exista cel putin doua banci care pregatesc in prezent emisiuni de obligatiuni. Pana in prezent in afara de Raiffeisen doar BRD a mai emis obligatiuni, iar Banca Comerciala Carpatica si-a anuntat intentia de a realiza o emisiune similara in urmatoarele luni. “Finantarea prin emisiune de obligatiuni este probabil mai ieftina pentru banci chiar daca dobanzile platite sunt mai mari,” spune vice-guvernatorul BNR. El a explicat ca atragerea surselor de finantare traditionale ale bancilor, depozitele, presupun costuri mult mai mari pentru functionarea unitatilor teritoriale ale bancilor.
Obligatiunile Raiffeisen Bank au fost listate la inceputul saptamanii la Bursa de Valori Bucuresti, unde au ingtegistrat in doar trei zile tranzactii in valoare de 5 miliarde de lei. Obligatiunile emise de BRD urmeaza sa fie listate la Bursa de Valori incepand de luni.
Raiffeisen a lansat pe data de 10 mai prima sa oferta de obligatiuni corporative cu scadenta la trei ani. Rata dobanzii se calculeaza ca medie intre BUBID si BUBOR la sase luni, la care se adauga o prima 0,5 puncte procentuale. Dobanda pe care banca o va plati pentru primul cupon este de 19,55%.
vlad.nicolaescu@zf.ro
Bănci și Asigurări
BCR a cumparat obligatiuni Raiffeisen Bank de 300 mld. lei
BCR a cumparat obligatiuni Raiffeisen Bank de 300 mld. lei