BCR, cea mai mare bancă după active, vinde credite de nevoi personale fără garanții în lei cu dobândă anuală efectivă de 13,7% pe an și fără comisioane de analiză a dosarului sau de administrare. Dobânda nominală este 12,9% pe an și este fixă pe toată durata contractului. Față de campania promoțională din vară banca a redus dobânda nominală cu 0,6 puncte procentuale.

Clienții care solicită un credit trebuie să prezinte la bancă o adeverință de venit, fișa fiscală și o factură de utilități. Totodată, clienții care contractează pe lângă un împrumut de nevoi personale și un card de credit primesc un bonus de 50 de lei dacă efectuează două tranzacții la POS cu respectivul card până la finalul anului.