BCR a vândut în primele cinci luni 165 de kg de aur fizic, către clienții de private banking și instituționali, în valoare de peste 5,5 milioane euro, mai mult decît volumul din întreg anul trecut, de 140 de kg de aur fizic, a declarat Răzvan Furtună, șeful vânzări produse de trezoerie pentru retail.
Potrivit directorului BCR, valoarea totală a ceritifcatelor și a
instrumentelor derivate având suport aur s-a ridicat la 40 de
milioane de euro, sumă în care sunt incluse și vânzările de aur
fizic.
Furtună se așteaptă ca vânzările de aur fizic să crească în acest
an cu 300-400% comparativ cu 2010.
“Media de vânzare a aurului fizic este de 5 kilograme. Există interes și pentru cantități mai mici, dar acestea nu sunt neapărat pentru investiție, ci mai degrabă pentru colecționari sau cadouri. Există o cultură a unor asemenea daruri și în România, în partea de nord-vest a țării”, a explicat Furtună.
Mai mult, Furtună spune că achizițiile de aur fizic au un caracter în special de tezaurizare, și mai puțin investițional.
Cotația aurului pe piața internațională era joi de 1.519,4 dolari pe uncie (31,103 grame).