BCR, cea mai mare bancă locală după activele deținute, a pierdut ușor teren pe piața cardurilor de credit, în condițiile în care portofoliul său a coborât la 170.000 de unități, de la un vârf de peste 190.000 unități înregistrat în 2008.
“Numărul de carduri a scăzut, dar volumele au urcat. Toate băncile se uită acum la calitatea portofoliilor”, a spus Igor Zganjer, șeful direcției carduri din BCR, la o întâlnire cu jurnaliștii. El spune că preocuparea tuturor jucătorilor este acum îmbunătățirea calității portofoliului – adică să își convingă clienții să utilizeze mai frecvent cardul la plată – după ce în anii trecuți accentul fusese pe distribuirea cât mai multor carduri.
“2011 va fi anul în care motoarele vor fi turate pe creșterea cheltuielilor. Abia în 2012 se va deschide piața cardurilor, dar și asta depinde de evoluția economiei”, apreciază Zganjer. La sfârșitul lunii septembrie 2010 erau pe piață 2,19 milioane de carduri de credit valide, în scădere cu 2% față de începutul anului, potrivit datelor BNR. Vârful fusese înregistrat în martie 2009, când erau active 2,75 milioane de carduri. BCR a creat o campanie în cadrul căreia permite clienților care utilizează rețeaua de acceptare – ATM și POS – să descarce gratuit muzică, utilizând un cod înscris pe chitanța primită la finalul tranzacției. Promoția se desfășoară între 1 februarie și 31 mai, banca având un parteneriat încheiat cu Universal Music.
Anul trecut BCR a înregistrat o creștere cu 29% a volumului operațiunilor realizate cu cardurile de debit și credit pe care le-a emis, iar pentru anul acesta își propune un salt de 20%. Banca operează o rețea de 2.250 de bancomate și peste 18.000 de terminale POS.
Proiect de carduri contactless cu RATB
BCR se pregătește să lanseze în perioada următoare carduri care vor permite plăți de mică valoare “contactless” (fără să fie necesară trecerea cardului prin cititorul POS-ului și introducerea codului PIN) în cadrul unui parteneriat cu Regia Autonomă de Transport București.
“Vom instala câteva sute de POS-uri cu tehnologie contactless în București”, spune Zganjer. Cardurile vor fi emise sub sigla Visa. Banca are un parteneriat mai vechi cu RATB, prin care au fost instalate POS-uri standard la ghișeele RATB, iar clienții își pot reîncărca direct cardurile “Activ” emise de RATB la anumite bancomate ale BCR. Proiecte de plăți contactless au lansat în trecut și turcii de la Garanti, în parteneriat cu lanțul de restaurante KFC. Francezii de la BRD au cel mai dezvoltat proiect de plăți contacless, având parteneriate cu Metrorex și mai mulți comercianți.