Dobânzile la credite vor scădea “semnificativ” anul acesta, pentru că băncile au nevoie să vândă împrumuturi ca să facă profit, spune Oana Petrescu, vicepreședintele executiv responsabil de retail al BCR, cea mai mare bancă locală după active.
“Dobânzile la credite au scăzut în ultimele trei luni ale anului trecut cu peste un punct procentual. Anul acesta tendința va continua, costul creditelor va scădea semnificativ. Sper că se va vedea astfel și o redresare a creditării”, a spus Petrescu la un seminar pe tema relansării creditării organizat de BCR. Ea nu a oferit însă un reper privind amplitudinea scăderii dobânzilor. Oana Petrescu, singurul bancher român din conducerea BCR, spune că din discuțiile cu clienții a remarcat deja un “grad mai mare de confort” față evoluția economiei, iar firmele vin acum cu planuri de investiții și angajări. Mai trebuie făcut însă pasul de la revenirea industriei la cea a consumului, care generează circa 80% din PIB. “Vedem un mare entuziasm legat de creșterea industriei, dar adevărata revenire nu va fi până nu se reia consumul.”
Bănci și Asigurări
BCR: Avem nevoie să dăm credite. Dobânzile vor scădea
Dobânzile la credite vor scădea „semnificativ“ anul acesta, pentru că băncile au nevoie să vândă împrumuturi ca să facă profit, spune Oana Petrescu, vicepreședintele executiv responsabil de retail al BCR, cea mai mare bancă locală după active.