“Sectorul bancar nu cred că o va duce mai bine decât economia. Creditarea ar putea să crească, pe sold, cu 2- 5%. În cazul finanțării unor proiecte de infrastructură, a unor parteneriate public-private sau a cofinanțării proiectelor europene s-ar putea înregistra o creștere a creditării de peste 2-5%. Vom vedea cerere mai mare de la companii. Băncile sunt convins că vor găsi soluții să susțină absorbția de fonduri europene”, a declarat Anghel pentru ZF.

Vânzările de credite au revenit pe un trend pozitiv începând din luna aprilie 2011, avansul finanțărilor fiind susținut de componenta în valută. Volumul total al finanțărilor acordate de bănci clienților individuali și firmelor a depășit 51 mld. euro (116 mld. lei) la sfârșitul lunii august, creșterea fiind alimentată de creditele în valută. Cea mai mare parte a finanțărilor au mers către firme, creditul de retail fiind susținut pe linia de plutire doar de promoții.

Anghel a amintit că la nivel mondial se observă o cerere pentru credite mai mare din partea companiilor decât din partea persoa nelor fizice, ceea ce arată o schimbare a comportamentului de consum în condițiile diminuării veniturilor disponibile și creșterii incertitudinii pe fondul accen tuării turbulențelor internaționale.

Potrivit celor mai recente date publicate de BNR, creditul în valută acordat populației a urcat la 66,9 mld. euro la sfârșitul lunii august, fiind în creștere cu aproape 3% față de aceeași perioadă din 2011. Finanțările în lei acordate populației au scăzut însă cu 4,8% în ultimul an și au ajuns la 35,6 mld. lei (8,4 mld. euro). Soldul creditelor contractate de companii a urcat cu 6,2%, la 113 mld. lei, peste 60% din finanțările accesate de companii fiind în valută.

Anghel a adus în discuție necesitatea găsirii unor soluții pentru stimularea economisirii pe termen lung.

“Ar trebui să gândim programe de stimulare a economisirii. Aici poți să folosești pârghia fiscală. Băncile pentru locuințe sunt o soluție. Trebuie să găsim soluții pentru stimularea economisirii pe termen lung în România ca să putem să ne finanțăm din resurse interne și să fim mai puțin dependenți de lichiditatea de la nivel internațional care sub regulile Basel 3 se va transforma. Va fi din ce în ce mai dificil să găsești lichidități fiindcă vor fi niște condiții și mai restrictive.”

În ceea ce privește politica monetară, economistul-șef al BCR se așteaptă la o relaxare de-abia la începutul anului viitor, prima măsură urmând să vizeze doar rezervele minime obligatorii în lei, setate în prezent la 15% din pasivele atrase în moneda naționale.

“Cred că RMO la lei ar putea să fie un element. Probabil vom vedea o reducere în pași mici, de 3-5 puncte procentuale.”