“Relaxarea politicii monetare va continua în 2014, iar dacă adăugăm posibila restrângere a stimulilor monetari generoși furnizați pieței de către băncile centrale, vedem că viitorul creditării este în moneda națională. Ieftinirea creditului în lei va continua și am putea vedea dobânzi sub nivelul de 6% pentru creditele cu risc scăzut, foarte apropiate de cele în euro. Estimăm că într-un orizont de 1-2 ani ponderea creditelor în lei va depăși 50% din totalul creditului neguvernamental”, a declarat, într-un comunicat, analistul șef al BCR, Eugen Sinca.

Analiștii băncii apreciază că tendința susținută de scădere a dobânzii de politică monetară se va reflecta în dobânzile interbancare, iar cotația indicelui Robor la 3 luni se va consolida sub nivelul de 4%.

Consiliul de Administrație al BNR a redus, pe 5 august, rata dobânzii de politică monetară, de la 5% la nivelul minim record de 4,5% pe an.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat după ședința de politică monetară a Consiliului de Administrație că banca centrală va face tot posibilul, prin instrumentele pe care le are la dispoziție, ca dobânzile la creditele în lei să ajungă cât mai aproape de cele la împrumuturile în valută, astfel încât clienții să prefere finanțarea în lei, fără riscul cursului valutar.

El a arătat că împrumuturile imobiliare în lei, deși presupun rate cu 30% mai mari decât cele în valută, sunt mai avantajoase pentru client, întrucât împrumutul în valută are, pe lângă costul vizibil, și unul invizibil, dat de fluctuația cursului valutar.

Creditul neguvernamental în lei a crescut în primul semestru cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 84,29 miliarde lei, având o pondere de 37,6% în totalul creditului neguvernamental, de aproape 224,16 miliarde lei.

BCR acordă finanțări preponderent în lei începând de anul trecut pentru creditele imobiliare și cele prin programul Prima Casă, care va garanta în continuare numai finanțări în lei.

“Numărul solicitărilor de credite pentru investiții imobiliare în lei este în creștere, pentru că tot mai mulți clienți optează pentru protecție maximă împotriva fluctuațiilor cursului de schimb”, a afirmat Andrew Gerber, director de management al produselor retail în cadrul BCR.

Pentru programul Prima Casă, reprezentanții băncii sfătuiesc persoanele care vor să-și achiziționeze o locuință să negocieze cu vânzătorul prețul acesteia în moneda națională

Creditul Prima Casă își păstrează în continuare atractivitatea pentru tineri și familiile tinere întrucât poate fi accesat pe o perioadă maximă de 30 ani, fiind necesar un avans de mimim de 5%.

“BCR a fost un puternic susținător al programului Prima Casă, lucru evidențiat și de cota de piață de 45% pe care a deținut-o banca și pe care estimează că o va atinge din nou odată cu derularea proiectului exclusiv în moneda națională, etapă în care beneficiază de cel mai mare plafon alocat”, se mai spune în comunicat.

Plafonul garanțiilor pentru creditele din programul Prima Casă a fost suplimentat la finalul lunii iulie, prin hotărâre de Guvern, cu un miliard de lei pentru acest an, din care 300 milioane lei pentru achiziția locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe, iar garanțiile vor fi acordate și plătite numai în monedă națională.

Valoarea finanțărilor acordate prin acest program în anul curent ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar în iunie mai erau disponibile pentru 2013 fonduri de 300 de milioane de euro.

Subiecte #credite#dobanzi