BCR estimează pentru acest an o creștere de sub 10% a creditelor noi acordate de bancă microîntreprinderilor, a declarat, Sorin Mititelu, director executiv în cadrul instituției bancare, care vede în perioada următoare o reducere a numărului băncilor care vor aloca resurse pentru acest segment.

“Dacă ne uităm la soldul creditelor pentru microîntreprinderi, acesta este în stagnare sau ușoară scădere, din cauză că au fost acordate foarte multe credite în anumite perioade anterioare. Ca număr de credite noi, în acest an avem o creștere de 10-15% față de 2011, iar trendul se va menține pe tot anul, dar cu o viteză mai mică. Pe tot anul, creșterea creditelor noi acordate microîntreprinderilor va fi de sub 10%. Cerere există, intenție de cumpărare de produse de creditare există”, a explicat Mititelu, într-o conferință de presă.

El a prezentat miercuri rezultatele unui sondaj realizat de IMAS pentru BCR în rândul a circa 1.100 de firme mici privind utilizarea produselor bancare.

Din studiu reiese că 73% dintre firmele mici intenționează să acceseze un împrumut, nivel similar cu cel din 2011 și 2010, dar superior celui din 2009 (66%). În același timp, 43% dintre aceste firme vor să deschidă un depozit, în creștere de la 36% în 2011, 35% în 2010 și 36% în 2009.

“În ceea ce privește intențiile de cumpătate de produse bancare, tabloul nu este prea optimist, înregistrându-se o ușoară scădere față de 2011, este însă de remarcat menținerea interesului pentru produsele de creditare. Firmele urmăresc de asemenea cu foarte mare atenție situația lichidităților”, a adăugat Mititelu.

În opinia sa, sectorul microîntreprinderilor este unul dinamic și cu potențial de creștere, iar sectorul financiar într-o formă sau alta caută soluții pentru a finanța acest segment de piață.

În același timp, din sondajul BCR reiese că numărul mediu de bănci la care apelează microîntreprinderile s-a redus în acest an, media fiind de două pentru o firmă.

“Acest lucru arată că scade numărul de bănci care se adresează acestui segment. Crește specializarea băncilor care oferă servicii pentru microîntreprinderi. În prezent, toate cele 40 de bănci din sistem oferă aceleași produse, însă cred că în viitor doar 5-6 bănci vor mai aloca resurse pentru finanțarea microîntreprinderilor și vor mai fi active pe acest segment”, a adăugat oficialul BCR.

Și până acum creditul bancar a fost principalul instrument de dezvoltare a afacerilor micilor întreprinzători, 67% accesând un credit în 2012, în scădere cu un punct procentual față de 2010. Cele mai multe firme au încheiat contracte de leasing – 28%, iar 24% din aceste societăți au accesat credite pentru investiții.

Alte servicii sau produse utilizate de microfirme sunt internet bankingul – 54% și electronic banking – 49%.

“Firmele urmăresc cu mai multă atenție fluxuruile de numerar și lichiditatea, precum și optimizarea costurilor, inclusiv a celor cu serviciile bancare”, explică Mititelu această statistică.

El a adăugat că se observă o anumită stabilizare la nivelul firmelor mici și mijlocii, confruntate în anii anterior cu anumite constrângeri legate de lichidități, situație care le-a creat dificultăți la rambursarea creditelor.

“Companiile se adaptează. Există mai multă stabilizare, iar noi ne-am adaptat produsele și procesele, nu în sensul că am eliminat cerințele de risc, ci le-am făcut mai ușor de aplicat și de înțeles”, a mai spus Mititelu.

BCR, cea mai mare bancă din România după nivelul activelor, este controlată de grupul austriac Erste Group.