BCR, cea mai mare banca din sistemul bancar, va plati anul acesta actionarilor 360 de milioane de lei (103 milioane de euro) ca dividende, reprezentand aproximativ jumatate din profitul obtinut anul trecut.

Hotararea a fost luata in Adunarea Generala a Actionarilor de la finalul saptamanii trecute. Banca urmeaza sa plateasca un dividend brut de 0,4542 lei pentru o actiune cu valoarea nominala de un leu. Profitul net obtinut de banca anul trecut s-a ridicat la 202 milioane de euro.

Salariatii care au platit 1,035 lei pentru o actiune isi recupereaza astfel aproape 45% din suma investita, ramanand cu actiunile in proprietate. Pe de alta parte, dividendul reprezinta 1,7% din pretul platit de austriecii de la Erste pentru o actiune.

Cea mai mare parte a dividendelor ar urma sa revina statului – circa 64 milioane de euro. Statul este inca din punct de vedere juridic proprietarul unui pachet de 62% din actiunile bancii. Austriecii de Erste au castigat cursa pentru privatizarea bancii, dar tranzactia, care a evaluat BCR la 6 miliarde de euro, nu a fost inca finalizata.

De altfel, statul ar mai urma sa incaseze dividende si anul viitor de la BCR, dividendele pentru pachetul de actiuni vandut catre Erste urmand sa se imparta direct proportional cu numarul de zile in care fiecare parte a detinut pachetul de actiuni pe parcursul acestui an.

Salariatii bancii, care detin pachete reprezentand 8% din capitalul acesteia, ar urma sa primeasca dividende in valoare de 8,25 milioane de euro.

Celor cinci societati de investitii financiare le vor fi repartizate dividende brute in valoare de circa 31 de milioane de euro. Cele cinci SIF-uri controleaza 30,12% din capitalul bancii.

Dividendele de la banci reprezinta una din sursele principale de venituri pentru SIF-uri.

Patru dintre SIF-uri si-au bugetat pentru anul acesta profituri in crestere cu 6% pana la 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce SIF Moldova estimeaza o scadere de 18,7% a profitului.