Igor Zganjer (foto), croatul care a condus în ultimii patru ani direcția de carduri a BCR, cea mai mare bancă locală după active și unul dintre cei mai mari emitenți, va prelua o poziție similară în cadrul unei alte subsidiare a grupului austriac Erste, Slovenska Sporitelna (Slovenia).

Poziția sa la BCR va fi preluată de Ahu Atay, care a deținut până anul trecut postul de vicepreședinte al AKbank, una dintre băncile private de top din Turcia.

Ea s-a alăturat echipei BCR încă din toamna anului trecut, pe o poziție de project manager în cadrul Direcției Carduri. Ahu Atay este soția lui Murat Atay, președintele Garanti Bank. Turcia este una dintre cele mai dezvoltate piețe de carduri din regiune și chiar comparativ cu Europa, fiind mult avansată atât din punctul de vedere al produselor și tehnologiei, cât și al numărului de utilizatori, în special pe segmentul cardurilor de credit. De altfel, liderul pieței locale de carduri este o bancă turcească.

La preluarea Direcției Car­duri din BCR în 2007, Zganjer anunța planuri de creștere agresive pe cardurile de credit, în condițiile în care relansase practic produsul. Venirea crizei a dat însă peste cap planurile sale, iar portofoliul a rămas relativ constant, la mai puțin de 200.000 de carduri.

Liderii pieței – Credit Europe Bank și Raiffeisen Bank – au aproape 350.000 de car­­duri de credit. BCR are în total 2 milioane de carduri (debit și credit).

În schimb, în mandatul lui Zganjer, BCR și-a migrat întreaga platformă de carduri la tehnologia CIP, un proiect care fusese amânat mult timp. Anul acesta a lansat primul card contactless care permite plata călătoriei cu mijloacele RATB (regia de transport public din Capitală). BCR, care emite carduri contactless sub sigla Visa, a instalat deja POS-uri care permit plăți cu aceste instrumente. BRD și Garanti sunt competitori pe acest segment.