BCR Leasing, a cincea companie de pe piață după volumul finanțărilor de anul trecut, ar putea obține o linie de credit de aproximativ 75 mil. euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), proiectul urmând în prezent circuitul de evaluare conform procedurilor instituției financiare internaționale. Banii vor fi alocați în cea mai mare parte pentru finanțarea clienților din categoria IMM, o cotă de până la 30% putând fi orientată către proiecte derulate de companii de talie medie și de municipalități. BEI continuă astfel campania de susținere a sectorului financiar local contribuind la înlocuirea liniilor de credit de la băncile-mamă. BCR a semnat în primăvara acestui an contractul pentru un nou credit de 50 mil. euro pentru IMM și companii medii, BEI ajungând astfel la un portofoliu de 300 mil. euro pe relația cu cea mai mare bancă din România. Subsidiara de leasing a acesteia, BCR Leasing, este în plin proces de relansare, având ambiția să ajungă la o cotă de piață de 10% după restructurarea prin care a trecut în ultimii ani, în principal pe seama fructificării oportunităților de cross selling cu banca. Pe 2012 compania a avut o cotă de piață de 6,1%. Împrumutul substanțial pe care urmează să-l obțină de la BEI va susține strategia de creștere.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013