BCR Leasing, compania de leasing financiar a grupului BCR, a redus cu 15% prețul afișat pentru o sută de mașini recuperate de la clienții care nu și-au mai plătit ratele lunare. Discounturile sunt cuprinse între 290 și 3.450 de euro, în funcție de preț, iar vehiculele reposedate pot fi achiziționate cu finanțare în leasing sau prin credit auto. Reducerea de preț este valabilă pentru cererile de cumpărare depuse până la 10 iunie.
BCR Leasing are în prezent circa 230 de autoturisme reposedate pe care încearcă să le vândă prin intermediul unui site specializat, pe lângă acestea fiind scoase la vânzare și zeci de autoutilitare, camioane și echipamente.
Companiile de leasing au în stoc câteva mii de bunuri reposedate, revânzarea mașinilor și echipamentelor recuperate devenind principala activitate a acestora pe fondul prăbușirii finanțărilor acordate în ultimii doi ani. Piața leasingului financiar s-a contractat cu 14% anul trecut, la 1,1 miliarde euro, după ce în 2009 se prăbușise cu peste 70%.