Banca Comerciala Romana (BCR) a majorat de astazi cu cinci puncte procentuale ratele dobanzilor la depozitele constituite de clientii persoane fizice si juridice.
Noile dobanzi, aceleasi pentru ambele categorii de clienti, sunt: la 1 luna – 35% pe an, la 3 luni – 36% pe an, la 6 luni – 37% pe an, la 9 luni – 38% pe an si la 12 luni – 39% pe an. Pentru depozitele la vedere BCR plateste o dobanda de 10%, una dintre cele mai mari bonificatii din piata.
Banca majoreaza dobanda si la certificatele de depozit, vandute incepand de astazi, pana la 38% pe an pentru certificatele cu scadenta la 3 luni, respectiv pana la 40% pe an pentru cele cu scadenta la 6 luni.
Pentru disponibilitatile din conturile de carduri BCR Maestro si BCR Visa Classic, banca bonifica o dobanda de 20% pe an.
Plafoanele minime pentru care persoanele fizice pot constitui depozite la termen la sucursalele BCR sunt: 500.000 pentru 1 luna, 100.000 lei pentru depozitele la 3 luni, si de 500.000 lei pentru perioade de sase, noua, si 12 luni sau peste.
Pentru depozitele in valuta banca nu a anuntat nici o modificare a dobanzilor.