BCR, cea mai mare bancă locală după active, a redus cu până la o jumătate de punct procentual dobânda la depozitele la termen în lei, până în intervalul 5%-6,25% pe an. Banca plătește mai puțin de 5,5% pe an la toate depozitele cu scadența mai mică de trei luni, în timp ce sumele depuse pe un an sunt bonificate cu mai mult de 6% pe an.
Cea mai mare dobândă, de 6,25% pe an, este plătită pentru sumele mai mari de 100.000 de lei depuse pe 12 luni. Depozitele mai mici de 20.000 de lei constituite pe 12 luni sunt bonificate cu 6% pe an.
Clienții care își deschid un depozit prin serviciile de internet banking sau phone banking primesc o dobândă mai mare cu o jumătate de punct procentual față de bonificația standard. Dobânzile la euro au fost menținute în intervalul 2%-2,9% pe an, în funcție de scadență și suma economisită.