BCR, cea mai mare bancă de pe piață, a eliminat din oferta pentru clienții persoane fizice creditele de consum fără garanții în euro și creditele imobiliare/ipotecare acordate în moneda națională, reflectând astfel și orientarea cererii pentru fiecare tip de produs.
Banca vinde în prezent credite pentru investiții imobiliare numai în euro, cu marje de dobândă care pornesc de 5,25% pe an și avans de minim 15% din prețul de evaluare al locuinței. Clienții cu istoric bun de plată și care își încasează salariul într-un cont curent deschis la BCR plătesc o dobândă redusă cu o jumătate de punct procentual față de oferta standard.
Clienții care optează pentru creditul imobiliar Casa Mea, produs lansat în septembrie anul trecut, nu mai plătesc comisionul lunar de administare de 0,2% din sold. În schimb, banca a majorat marja de dobândă de la 4,9% la 5,25% pe an.
De asemenea, BCR nu mai vinde credite pentru investiții imobiliare cu dobândă fixă în primii cinci ani, de 7,75% pe an la euro. Până acum, clienții puteau lua un credit ipotecar și în lei cu dobândă fixă în primii cinci ani, de 14,5% pe an. Dobânda la creditul ipotecar în euro ajunge în prezent la 7,23% pe an, luând în calcul un nivel de 1,23% al indicatorului Euribor la trei luni.
La creditele de nevoi personale fără garanții, banca oferă o dobândă fixă de 19,25%-20,25% pe an în funcție de scadență pentru clienții fără istoric și 17,25%-18,25% pe an pentru clienții cu istoric. În schimb, la creditele de nevoi personale cu garanții au fost păstrate ambele variante, în lei și euro.
Cea mai mare bancă de pe piață consfințește astfel o realitate consolidată în ultimii ani la creditul de retail: împrumuturile ipotecare se vând în euro, pentru că sunt net mai ieftine decât cele în lei, indiferent de riscul de cursul de schimb de care BNR a arătat că are grijă, iar creditele de consum fără garanții sunt acordate în lei, pentru că sumele sunt mai mici, scadențele mai scurte, iar riscul de curs de schimb ar fi mai periculos la acest tip de finanțări.
În 2010, pe fondul căderii pieței creditului, leul a pierdut din nou partida ca monedă de finanțare, soldul creditelor în moneda națională scăzând cu peste 10%, în timp ce împrumuturile în euro au crescut cu circa 8%.