BCR, cea mai mare bancă după active, se transformă într-un mare vânzător de locuințe, ajungând deja la un portofoliu de peste 600 de oferte de case și apartamente pe care le aruncă pe piață pentru a-și recupera creanțele de la clienții care nu-și mai pot plăti ratele.
În majoritatea cazurilor este vorba despre executări silite, însă sunt și situații în care clientul decide voluntar să-și vândă proprietatea, iar banca îl susține pentru a găsi cumpărător și a-și putea acoperi datoriile.Potrivit datelor postate pe propriul portal de valorificare a garanțiilor aduse de clienți, BCR încearcă să vândă în prezent peste 400 de apartamente și circa 220 de case situate în toate colțurile țării. Prețurile locuințelor însumează circa 30 mil. euro fără TVA, proprietățile din ofertă fiind foarte diverse, de la garsoniere modeste la apartamente cu trei și patru camere, case din chirpici și vile cu două etaje și nouă camere.
BCR a accelerat valorificarea garanțiilor aferente creditelor cu probleme, atât pe zona de retail, cât și la corporate în condițiile în care neperformantele au ajuns să reprezinte un sfert din totalul portofoliului.