Erste Group va avea din toamna anului viitor un logo comun pentru toate statele în care activează, înlocuind actualul “S” cu imaginea stilizată a unei albine, simbolul tradițional al băncilor de economii, care va fi inclus și în sigla BCR, cea mai mare bancă după active din România.
În urma deciziei Consiliului de Administrație, noul logo va fi lansat în toamna anului 2012 ca primul logo comun la nivelul Erste Group, care va fi utilizat în toate țările unde grupul este prezent.
“Albina a fost întotdeauna un simbol al economisirii, al generozității și al muncii asidue. Prin folosirea acestui simbol, ne intoarcem la rădăcinile noastre ca bănci de economii, înființate pentru a promova creșterea economică și pentru a le permite oamenilor să fie independenți financiar. Am ales simbolul tradițional al albinei și pentru a exprima faptul că băncile de economii, la fel ca albinele, sunt un pilon puternic al creșterii economice, dar și al bunăstării clienților noștri și al intregii regiuni unde avem operațiuni”, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.
În ultimii zece ani, Erste Group a devenit unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa Centrală și de Est, prezent în opt țări, cu peste 50.000 de angajați și deservind aproximativ 17 milioane de clienți.