Foamea de credite – intr-o forma sau alta, manifestata din plin in ultimul an, este o sursa de crestere si pentru pietele conexe celei bancare. Piata cardurilor de credit sau piata leasingului inregistreaza ritmuri de crestere similare, sau aproape similiare, cu cel al creditului neguvernamental. Indiferent ca vorbim de finantari pentru persoanele fizice sau cele juridice.



Dovada stau cifrele. BCR Leasing, societatea de leasing a celei mai mari banci comerciale, a incheiat in primul semestru al acestui an aproape 3.000 contracte de finantare in valoare totala de peste 52 milioane euro, suma de 4 ori mai mare fata de aceeasi perioada din 2002. Leasingul este o alternativa la creditare, destul de des promovata in ultimul an.



Societatea avea in derulare, la 30 iunie 2003, peste 5850 de contracte, de doua ori mai mult decat la finele anului trecut, valoarea finantarilor – aproape 110 milioane EURO – crescand, potrivit oficialilor societatii, de asemenea de aproximativ doua ori.



“Acest ritm de crestere se regaseste pe toate cele trei categorii de bunuri pentru care BCR Leasing a acordat finantari, respectiv autoturisme, autoutilitare si echipamente care si-au pastrat ponderea de finantare, respectiv circa doua treimi autoturisme si o cincime echipamente”, spune Adrian Alexe, directorul general al BCR Leasing.



El estimeaza ca trendul de crestere al cererii de finantare in regim de leasing se va mentine si in perioada urmatoare. “Estimam ca pana la sfarsitul anului vom derula mai mult de 9.000 contracte cu o valoare de peste 150 milioane de euro”, mai spune Alexe.



Numarul de instalatii si utilaje achizitionate in leasing de la BCR Leasing a crescut de la 103 bucati, la 31 decembrie 2002, la 911 bucati la finele primului semestru al acestui an.



Cifra de afaceri a BCR Leasing a fost in primele 6 luni ale acestui an, de peste 780 miliarde lei.



Piata leasingului a devenit tentanta pentru aproape toata bancile, marea majoritate a acestora intrand sau avand planuri serioase de a-si incera puternile in acest ring.



Pe langa finantarile de echipamente, de fapt punctul de plecare al finantarilor in leasing, mai nou un avant serios a luat si leasingul pentru achizitia de autoturisme. Daca la inceput societatile de leasing au fost destul de reticente in a finanta persoanele fizice, incepand de anul trecut s-a ajuns la concluzia ca si populatia este un segment care nu trebuie ignorat. Mai ales ca de cele mai multe ori persoanele fizice sunt si cele mai bune platnice. Piata totala a leasingului este estimata la putin peste un miliard de euro.