BCR, cea mai mare bancă locală, semnalează o noua tendință de creștere a dobânzilor la depozitele la termen în lei, cu o promoție unde bonificațiile merg până la 8% pe an în cazul clienților care își primesc salariul într-un cont deschis la bancă și au activat serviciul de Direct Debit. Cea mai mare dobândă, de 8% pe an, este oferită pentru depozitele cu scadența la trei luni.

În ultima perioadă, promoțiile lansate de BCR mergeau pe scadențe pe termen lung – de până la doi ani – dar prin oferta lansată în prezent banca atacă direct în apetitul clienților pentru produsele cu scadențe scurte. Mai multe bănci au lansat promoții la depozite în ultima perioadă pentru a retrezi apetitul clienților pentru aceste produse după ce dobânzile standard au scăzut simțitor.