Prin studii si profesie fizician, Horia-Roman Patapievici este autorul unei opere deja consolidate, nu doar in sensul prolificitatii, ci si al arderii etapelor, al reunirii si simultaneitatii stadiilor estetic, etic si religios de care vorbea Kierkegaard.
Ne vom opri aici la cartea Ochii Beatricei. Cum arata cu adevarat lumea lui Dante, tradusa in italiana de S. Bratu Elian si aparuta la Editura Bruno Mondadori, sub titlul Gli occhi di Beatrice. Com’era davvero il mondo di Dante?
Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra, spune autorul, noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam, orice incursiune in adancul cerului fiind de fapt o privire aruncata in trecut. Cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai spre inceput – spre inceputul timpului – mergem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea Universului. Aceasta afirmatie ne readuce imediat in minte descrierea facuta de Dante lumii vazute de el in faimoasa-i ascensiune. Caci Dante se indreapta constant spre Dumnezeu, spre izvorul si originea lumii.
Universul pe care Dante il contureaza in opera sa fundamentala Divina Commedia a anticipat lumea lui Einstein: o sfera cu patru dimensiuni (hipersfera) a carei suprafata ar fi un spatiu tridimensional. Aceasta este interpretarea lui Horia-Roman Patapievici, sustinuta cu argumente interdisciplinare.
Mai mult ca sigur, Dante nu a anticipat nici geometria neeuclidiana a lui Riemann, nici relativitatea generala a lui Einstein. Lumea cvadridimensionala a lui Dante este rodul instinctiv al tentativei de a concilia cosmologia aristotelica si viziunea crestina: vazutul si nevazutul, materia si spiritul, curgerea timpului si vesnicia.
H-RP ia in considerare, in ciuda prapastiosului lor imaginar, desenele care de-a lungul veacurilor au incercat sa vizualizeze universul dantesc. Daca e sa ne referim doar la imaginea oferita de Michelangelo Cactani (1885), in afara cerului cu stele fixe, conform cu armonioasa cosmologie elina, apare un soi de “excrescenta” inestetica, reprezentand Empireul si ierarhiile ingeresti din jurul lui Dumnezeu.
H-RP nu si-l poate inchipui pe Dante concepand o asemenea deformare; in schimb, acelasi Dante nu putea rata clipa imortalizarii orbitoarei viziuni a lui Dumnezeu, folosindu-se de ochii Beatricei ca de o oglinda, chiar daca imaginea din aceasta este inversata.
Lumea nevazuta devine astfel o copie rasturnata a lumii vizibile: Empireul este deocentric, in timp ce Terra este demonocentrica, ingerii se invart in jurul lui Dumnezeu cu o viteza tot mai mare pe masura ce apropierea de Dumnezeu sporeste, pe cand cerurile isi incetinesc motoarele pe masura apropierii de Terra.
Pentru a explica aceste simetrii, autorului nu-i ramane decat sa conceapa universul vizibil (avand in centru Terra) si Empireul (avandu-l in centru pe Dumnezeu) ca pe doua sfere care au in comun suprafata, adica “primul mobil”. Ceea ce este echivalentul unei hipersfere, obiect al geometriei lui Riemann, adoptat de Einstein pentru a descrie universul relativitatii timpului si spatiului.
Cele trei sectiuni, Infernul, Purgatoriul, Paradisul, cuprinzand fiecare cate treizeci de canturi, asadar 99 de canturi prefatate de un cant introductiv, sunt pline de referinte istorice si stiintifice care i-au ingaduit, printre altele, lui Giovangualberto Ceri sa dateze cu precizie venirea pe lume a celui mai mare poet al neolatinitatii la 2 iunie 1265, dar si sa situeze inceputul calatoriei imaginare si initiatice din Divina Comedie in martie 1301, iar nu in anul jubiliar 1300.
Fiind vorba de un vast poem, HRP nu uita sa invite cititorul sa aprecieze frumusetea ideatica si poetica a Paradisului, cea mai putin cunoscuta cantica a Divinei Comedii, pe care omul recent, conform remarcii lui Eco, nu mai detine codul teologic si cosmologic al omului medieval pentru a o percepe in toata maretia sa.
Prin contributia sa la planetara biblioteca dantesca, Horia-Roman Patapievici anuleza absurdul unui univers fixat pe Lucifer, asa cum se poate deduce din reprezentarea lui Cactani, sugerand o cosmologie eleganta si coerenta, dupa chipul si asemanarea intregii carti, in care se simte spiritul scientist anticipator al unui Leonardo si totodata patosul crestin al savantului, filosofului si teologului Teilhard de Chardin.