Autoritatile locale au anuntat ieri incheierea negocierilor dintre muncitori si conducerea companiei americane Bechtel pentru semnarea contractului colectiv de munca.
Presedintele CJ Cluj, liberalul Marius Nicoara, a declarat ca astazi va fi semnat contractul intre cele doua parti.
“Referitor la construirea autostrazii, pot sa va spun ca intr-o luna lucrarile vor intra in cursul lor normal”, a declarat Nicoara in cadrul unei sedinte extraordinare a Consiliului Judetean. El a mai adaugat ca anul acesta Bechtel a primit fonduri pe care nu le va putea cheltui in totalitate in constructia autostrazii “Transilvania”. Pana la inchiderea editiei, oficialii companiei americane nu au putut fi contactati. Iovian Ognean, liderul sindical al angajatilor Bechtel, nu da ziua de azi drept data sigura de semnare a contractului. “Nu stiu cand se va semna. Poate maine (azi – n.red.), poate luni. Depinde de cati bani da Guvernul. Tot ce pot sa spun e ca am incheiat negocierile si am obtinut 10% cresteri salariale, bonuri de masa la valoarea indexata de Guvern pentru fiecare zi lucrata efectiv, iar in caz de restructurare angajatii vor primi doua salarii compensatorii si 75% pe timp de iarna”, a declarat Ognean.
El a mai spus ca salariul minim al unui angajat Bechtel va fi de 370 de lei, iar un salariu mediu va ajunge la aproximativ 1.600 lei. Potrivit lui Ognean, numarul de angajati va depinde, de asemenea, “de banii dati de Guvern”. “Daca guvernantii vor da 100 de mil. euro, vor exista circa 800 de angajati, daca dau 80 de milioane, vor fi mai putin, vreo 700 de angajati. Nu mai stim nici noi dupa ce sa ne luam. Noi, ardelenii, dam cei mai multi bani la buget si noi nu suntem bagati in seama. Prefera sa faca autostrada ca sa mearga ei la scaldat”, a mai spus Ognean.
Liderul sindical a mai precizat ca, deocamdata, Guvernul nu a achitat integral datoria catre compania Bechtel, in acest an platindu-se inca o transa de 10 milioane de euro. “Datoria pe 2004-2005 era de 76 de milioane de euro, din care au platit anul trecut vreo 10-12 si acum alte 10 milioane. Pe contractul renegociat era stipulat ca pana in 15 martie trebuiau livrati banii ca sa poata fi incepute lucrarile. Inca nu s-au livrat integral”, a spus Ognean.
Lucrarile la autostrada au inceput in 2004, in baza unui contract in valoare de 2,2 mld. euro, urmand sa fie finalizate in 2012, dar din cauza blocajelor politice proiectul a fost blocat pe tot parcursul anului trecut.