Reprezentanții a peste 50 de firme subcontractoare ale companiei americane Bechtel au acuzat luni constructorul Autostrăzii Transilvania că nu a plătit facturile pentru diverse lucrări executate în 2010, și au cerut sprijinul prefectului de Cluj, Florin Stamatian, pentru recuperarea banilor.
Zece administratori de firme din Cluj și Sălaj au fost primiți luni dimineață în audiență la prefectul județului Cluj, Florin Stamatian, aceștia reclamând că din cauza neplății sumelor datorate de către compania Bechtel, cuprinse între zeci de mii de lei și milioane de euro, au fost nevoiți să trimită angajați în șomaj, să renunțe la mașinile achiziționate în leasing și chiar să își închidă afacerile.
” Noi am subcontractat lucrări pentru Bechtel la Autostrada Transilvania în anul 2010 . Avem facturi și nu ni s-au plătit. Am lucrat la Autostrada Transilvania, se circulă pe autostradă și am vrea să ne primim banii. Asta e durerea noastră. Sunt peste 50 de firme, unii zic că sunt 150. Am cerut sprijinul prefectului de Cluj, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, să vedem ce se poate face, să ne ajute în recuperarea banilor”, a declarat Gavril Vagner, care are de recuperat 80.000 de lei pentru lucrările făcute de firma sa de transport și materiale de construcții.
El a precizat că s-au purtat discuții și cu conducerea companiei Bechtel pentru plata datoriilor, dar aceasta amână luarea oricărei decizii.
“Noi ne-am săturat de un an de zile să tot așteptăm. Cei de la Bechtel ne amână că sunt în discuții cu Guvernul. Avem necazuri și noi. Vedem ce soluții ar fi, să dăm Bechtel în judecată ar fi una, dar nu este cazul, vrem să ne înțelegem normal”, a mai spus Vagner.
La rândul său, un alt administrator de firmă, Costel Călugăr, a precizat că are de primit de la compania Bechtel “mai multe milioane de euro” pentru lucrările executate la Autostrada Transilvania. Citiți mai mult despre datoriile Bechtel pe www.mediafax.ro