Peste jumatate din totalul de 100 de milioane de lei (23,2 mil. euro) alocate CNADNR din Fondul de rezerva bugetara este destinat lucrarilor la autostrada Bechtel, unde premierul interimar, Emil Boc, doreste sa inaugureze in decembrie primii 42 de kilometri, din aceeasi sursa fiind transferati bani si pentru centura Cluj. Guvernul a decis recent ca bugetul Ministerului Transporturilor sa fie suplimentat cu 100 de milioane de lei, pentru investitii ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR). Banii sunt alocati din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului. Din totalul acestei sume, 60 de milioane de lei au fost acordate pentru lucrari la Autostrada Brasov-Cluj-Bors, iar 10 milioane lei au fost alocate pentru centura ocolitoare Cluj Est.