Asma Abdelkarim
Povestește-mi despre Beirut
Vița sălbatică și iedera
Editura Polirom
Traducere de Nicoale Constantinescu. Cuvânt-înainte de Herve Guyader.
Abia ieșită de pe băncile liceului, Asma Abdelkarim părăsește Tunisia, unde a crescut, pentru a se întoarce în Liban, țara strămoșilor ei. Este captivată de Beirut, o mică lume fascinantă și agitată, în care imigranții sirieni se intersectează cu refugiații palestinieni. Studentă, se îndrăgostește de un tânăr francez, alături de care ia parte la manifestațiile din zilele zbuciumate ale Revoluției Cedrilor. Seducătoare prin pasiune și lipsa de prejudecăți, cartea ei dezvăluie realitatea complexă a Libanului, țara cu aparențe libertine și mentalități tradiționaliste. Povestire, eseu și poveste de dragoste, mărturia ei are și o dimensiune inițiatică: în Beirut, Asma descoperă cu adevărat iubirea, legându-se de Liban și de Maxime „așa cum se leagă vița sălbatică și iedera, cu toate fibrele trupului și sufletului”. Întâlnirea dintre cei doi condensează întâlnirea dintre Orient și Occident într-un Liban care, deși sfâșiat de conflicte, renaște mereu din propria cenușă.
„Cartea Asmei Abdelkarim are mai multe niveluri de lectură, care constituie întreaga ei bogăție – scrie prefațatorul. De o sensibilitate exacerbată, Asma notează toate detaliile. Are un simț al formulei care nimerește drept la țintă. Străbatem împreună cu ea străduțele din cartierul Dahiyeh, asistăm la reuniunile politice ale Hezbollah-ului, la sărbătorile Ashura și Ramadan, savurăm mireasma mirodeniilor, degustăm mâncăruri populare, ne îmbătăm de parfumul de iasomie și de mâna-maicii-domnului, bem arak (lichior de anason foarte tare) în sunet de lăută, fredonăm refrenele melodiilor lui Fairuz, Warda și Zaki Nassif, ne legănam șoldurile în ritm de șlagăre și de dabkeh, dansul tradițional libanez. Toate simțurile sunt treze. Nu trebuie să pierdem nicio fărâmă din frumusețea lumii.
Un aspect al Libanului răzbate din mărturia Asmei: extraordinara feminitate și senzualitate a femeii musulmane și a libanezelor în general. Asma nu ezită niciodată să sublinieze această frumusețe, să laude «un joc de seducție în stare să aprindă pasiunea celui mai pios dintre șeici». Empatia ei este reală. Autenticitatea unui astfel de demers implică respingerea totală a oricărei forme de integrism. Anecdotele sale despre altruism și alteritate îi fac mărturia cu adevărat cuceritoare. Ele pot fi puse și pe seama unei anumite forme de călătorie, căreia Asma îi dă la sfârșitul cărții o definiție superbă.”