Greva salariatilor de la Metrorex, programata marti si anulata in urma unui acord intre sindicate si conducerea companiei, ar fi fost ilegala, iar majorarea salariala este foarte buna, a declarat astazi ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), Radu Berceanu.
“Sindicatele au ajuns la concluzia ca ceea ce li s-a oferit este foarte bun de acceptat. Daca ar fi fost declansata greva, ar fi fost complet ilegala si s-ar fi oprit din salariile lor”, a spus Berceanu dupa ce a participat la o conferinta de presa despre transporturi aeriene.
Sindicalistii de la metrou au anulat greva generala anuntata pentru astazi, dupa ce liderii sindicali au acceptat, aseara, noua oferta a conducerii Metrorex. Mediafax