BERD a redus drastic prognoza de creștere economică a României în 2012, cu 2,7 puncte procentuale, la 1,1%, din cauza expunerii mari la economia Greciei, o revizuire mai amplă între statele în care banca este prezentă fiind aplicată doar Slovaciei.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (EBRD) anticipa în iulie că PIB-ul României va avansa anul viitor cu 3,8%.

Pentru 2011, BERD a modificat în scădere prognoza cu 0,4 puncte procentuale, la o creștere economică de 1,5%, informează Mediafax.

Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara la sfârșitul lunii septembrie, pentru MEDIAFAX, că FMI va revizui la circa 2% prognoza de creștere economică a României de anul viitor, noua proiecție fiind la jumătate față de estimarea actuală, în condițiile în care riscurile de contagiune de pe plan extern s-au amplificat.

Pentru acest an, autoritățile mizează pe o creștere economică de 1,5%.

BERD anticipează o încetinire a creșterii economice în Europa Emergentă anul viitor, continuarea crizei datoriilor suverane din zona euro punând probleme redresării din criza financiară din 2008-2009, se arată într-un raport al băncii privind perspectivele economice regionale.

În Europa de Sud-Est, cel mai mult s-au înrăutățit perspectivele României, Albaniei și Serbiei, toate expuse puternic la economia elenă.

BERD mai include în această regiune Bulgaria, Bosnia și Herzegovina, FYR Macedonia și Muntenegru. Banca a redus estimarea privind PIB-ul Bulgariei cu 1,4% pentru acest an și cel viitor, la 1,6%, respectiv 2,3%.

Până nu demult, economia României era pe cale să înregistreze o creștere modestă în 2011, și un ritm mult mai rapid în 2012, se arată în raport.

Încetinirea activităților economice în zona euro are deja un impact semnificativ asupra exporturilor României în această regiune, iar situația s-ar putea înrăutăți în următoarele luni, chiar dacă livrările în alte zone se mențin ridicate.

Criza din Grecia are un efect negativ în special în relațiile bancare transfrontaliere, iar continuarea sprijinului FMI oferă o protecție importantă României, a precizat banca.

În regiunea Europa Centrală și Țările Baltice, cele mai mari revizuiri ale prognozei BERD au fost aplicate Slovaciei și Ungariei.

În cazul Slovaciei, avansul pentru anul viitor a fost revizuit cu 3 puncte, la 1,1%. Pentru anul curent, BERD a modificat prognoza cu 0,6 puncte, la 3,1%.

Pentru Ungaria, banca a redus estimarea aferentă anului viitor cu 2,3 puncte, la 0,5%. BERD anticipează pentru acest an un avans de numai 1% al PIB-ului Ungariei, cu 1,7 puncte sub ritmul așteptat în iulie.

BERD a revizuit în scădere estimările referitoare la creșterea economică din acest an în regiunea unde este prezentă, la 4,5%, de la ritmul de 4,8% așteptat în iulie.

Pentru 2012, banca anticipează un avans de 3,2%, sub ritmul de 4,4% prognozat în urmă cu trei luni.

Revizuirea în scădere a estimărilor pentru 2012 reflectă perspectivele unei creșteri mult mai lente în țările din Europa Centrală și de Sud-Est, care sunt în mod special vulnerabile la problemele din zona euro.

Creșterea economică din Rusia și alte țări din Comunitatea Statelor Independente este mai puțin afectată de evenimentele din zona euro, iar ritmul de dezvoltare este așteptat să fie destul de solid.

În Rusia, BERD așteaptă un avans de 4% în acest an, revizuit în scădere cu 0,6%, iar pentru anul viitor de 4,2%, mai lent cu 0,5%.