Este posibil ca “stabilizarea pe scara larga” a industriei bancare est-europene sa nu duca la o stopare a cresterii volumului de credite neperformante si a numarului companiilor aflate in incapacitate de plata, a declarat presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare Thomas Mirrow, citat de portfolio.hu.
“In sectorul financiar, si aceasta este o veste buna, asistam la o stabilizare pe scara larga”, a declarat Mirrow. “Totusi, accesul la credie se restrange dramatic, cu efecte severe asupra companiilor, cat si consumatorilor individuali”, a adaugat presedintele BERD.
Europa de Est se confrunta cu cea mai severa recesiune de la desfiintarea regimurilor comuniste cu aproape doua decenii in urma, in contextul in care criza pietelor de credit la nivel mondial a afectat comertul mondial si a inghetat fluxurile de investitii. Fondul Monetar International arata de asemenea ca regiunea ramane vulnerabila in fata retragerii capitalului si a cererii slabe din Europa Occidentala, principala piata de export a regiunii.
Declinul economiilor din Europa de Est va avea drept rezultat “o crestere pronuntata a volumului de credite neperformante si posibile cazuri de intrare in imposibilitate de plata in randul companiilor”, a declarat Mirrow. “Efectele resimtite de sectorul financiar ca urmare a acestei situatii vor afecta fara indoiala din nou bilanturile bancilor”.
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si FMI au avertizat in aceasta luna ca bancile austriece ar putea avea nevoie de sustinere suplimentara din partea statului in cazul in care declinul economic din est continua, desi au fost exprimate si pareri in sens contrar.
Austria a injectat aproximativ 6,4 mld. euro in cadrul Erste Bank, Raiffeisen Zentralbank, Bawag PSK Bank, Hypo Alpe-Adria Bank International si Oesterreichische Volksbanken. Bancile austriece inregistrau credite nerambursate in valoare de 187 mld. euro in Europa de Est la sfarsitul primului trimestru al acestui an, conform bancii nationale austriece.
BERD, cu sediul in Londra, devine din ce in ce mai preocupata de costul creditului in Europa de Est si in legatura cu disponibilitatea companiilor mici si mijlocii de a investi din cauza primelor de risc ridicate percepute de banci, a declarat presedintele bancii.
Costurile legate de refacerea capitalului ar putea descuraja companiile sa se imprumute. “Nu este vorba atat de lichiditatea disponibila, cat de costurile legate de finantare”, a declarat presedintele BERD. “Companiile mici si mijlocii se vor gandi de doua sau trei ori la credit inainte de a accepta costurile pe care ar fi nevoite sa le suporte”.
Seful BERD a avertizat tarile din fostul spatiu comunist in legatura cu necesitatea de a-si restructura datoriile private, de a tine sub control expunerile valutare ridicate si de a-si capitaliza in mod adecvat bancile pentru a putea evita un al doilea val de criza financiara. Mirrow a avertizat ca desi economiile din regiune au inregistrat o stabilizare in ultimele luni, “criza fara precedent de pe piata” inca presupune riscuri majore. Seful BERD a subliniat faptul ca o capitalizare adecvata a bancilor in regiunea BERD ramane o “sarcina de prim ordin”, adaugand ca testele de stres ar putea reprezenta un instrument important in a evalua rezistenta bancilor la noi socuri.
Este posibil ca Europa emergenta sa nu se mai intoarca la ratele ridicate de crestere si nivelurile record de investitii inregistrate inainte de criza, a mai declarat Mirrow.