BERD acordă împrumutul companiei VS Wind Farm SA, la care acționarul majoritar este EDPR, se arată într-un comunicat al băncii.
Împrumutul este format dintr-o linie de 25 de milioane de euro de la BERD, iar restul fondurilor sunt asigurate de bănci comerciale.
Aceasta este a treia finanțare acordată de BERD pentru un proiect operat de EDPR în sectorul energiei regenerabile din România, după creditele de anul trecut pentru parcurile eoliene de la Cernavodă și Peștera.
“BERD va continua să susțină structuri de finanțare pentru proiecte în sectorul energiei regenerabile din România”, a declarat directorul BERD pentru energie, Nandita Parshad.
Până în prezent, BERD a investit circa 6 miliarde de euro în România, în peste 315 proiecte.
Capacitatea parcului de la Vutcani este de 24 de MW, iar a celui de la Sarichioi de 33 MW.
EDPR este al treilea mare producător de energie eoliană la nivel mondial. Compania mai deține parcurile eoliene Peștera (județul Constanța), o capacitate instalată de 90 de MW, și Cernavodă Power, de 138 MW, acesta din urmă fiind unul dintre cele mai mari din România.