Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) este interesata sa finanteze investitorii care au preluat societati de la APAPS si care au dificultati in realizarea planului investitional asumat, prin acordarea unor credite in valoare de minim 15 milioane euro pentru fiecare proiect.
In acest sens, APAPS va inainta BERD, in perioada urmatoare, o lista a societatilor monitorizate de institutie, aflate in post-privatizare.
Potrivit oficialilor Autoritatii pentru privatizare, acordarea imprumuturilor va sustine realizarea investitiilor asumate de cumparatorii unor societati importante aflate in trecut in proprietatea institutiei, in conditiile stabilite in contractele de privatizare, evitandu-se astfel intoarcerea firmelor respective in patrimoniul statului.
“Finantarile vor fi in valoare de minim 15 milioane de euro pentru fiecare proiect si vor fi deschise atat investitorilor straini, cat si celor romani, pentru punerea in aplicare a acestor proiecte”, a anuntat APAPS.
Subiectul a fost discutat ieri in cadrul unei intalniri dintre reprezentanti ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si vicepresedintele Autoritatii pentru Privatizare pe probleme de post-privatizare, Victor Dumitriu.
BERD este interesata, totodata, sa participe in calitate de co-finantator, alaturi de investitori strategici, la privatizarea societatilor aflate in portofoliul APAPS.