O comparație cu alte produse, precum apa, sucurile sau vinul, arată că berea conduce în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba de băuturi. Consumul de apă spre exemplu, este la mai puțin de jumătate din media europeană, fiecare român consumând în jur de 50 de litri, în timp ce restul europenilor aproape 120 de litri, potrivit unor estimări ale lui Jean Valvis, care este prezent în această piață cu brandul Aqua Carpatica.
Pe de altă parte, consumul local de băuturi carbonatate locale este de 60 de litri pe an, mai ridicat decât media altor piețe mari din regiune precum Ucraina (30,19 litri) sau Rusia (33 de litri), însă sub cel al Bulgariei (105 litri), Slovaciei (87 de litri) sau Cehiei (122,83 litri). Datele au apărut anul trecut într-un raport al al Coca-Cola Hellenic, cel mai mare îmbuteliator local de sucuri.Totodată consumul de băuturi spirtoase se ridică la aproximativ 4 litri pe cap de locuitor, conform calculelor ZF. Fiecare român consumă în medie 24 de litri de vin, valoare care include și vinul produs invidual, în timp ce francezii consumă în jur de 50 de litri. La acest capitol consumul din România este similar cu cel al Greciei sau Germaniei. “În 2010, România a fost în media europeană în ceea ce privește consumul de bere. Sunt trei țări care au un consum mai mare de 100 de litri pe cap de locuitor: Republica Cehă, Grmania și Austria”, a spus Constantin Bratu, directorul general al Asociației Berarii României.
Compania de consultanță A.T. Kearney a realizat un raport aferent anului 2008 care arată că cea mai consumată băutură din România este berea, urmată de apa îmbuteliată și sucurile carbogazoase, cele trei băuturi realizează împreună două treimi din consumul total de băuturi comercializate.
Piața totală de bere s-a ridicat anul trecut la 17 mil. hectolitri, cu 3,4% mai puțin față de 2009, iar companiile grupate în Asociația Berarii României rulează 90% din acest volum. În Asociație sunt prezente companiile Bergenbier, Heineken România, Romaqua Group, United Romania Breweries, Ursus, iar recent și Soufflet Malț România și Asociația Producătorilor de Hamei din România.
2010 a fost al doilea an de scădere a consumului, astfel că s-a ajuns de la volume de 20,2 mil. hectolitri în 2008 la numai 17 mil. hectolitri anul trecut. Scăderile accentuate au determinat companiile să închidă fabrici, astfel că pe trei centre de producție acționarii au pus lacăt. Este vorba despre fabrica de la Cluj (operată de către Ursus), Blaj (Bergenbier) și Hațeg (Heineken). În total, companiile membre ale Asociației au renunțat la aproape 2.000 de angajați în numai un an. Ei operează acum numai 10 fabrici. Comparativ, în 1994 existau 125 de unități. România deține 5% din producția totală de bere a Europei.
Cei mai mari berari
Ursus Breweries
- Deține trei fabrici, la Timișoara, Buzău, Brașov, iar în 2011 deschide o miniunitate de producție în Cluj
- În cadrul companiei lucrează 1.400 de oameni;
- Brandurile din portofoliu sunt Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Azuga, Stejar, Redd’s, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Pilsner Urquell și Miller;
- Președintele Ursus este Gary Whitlie.
- Are patru fabrici situate la Constanța, Craiova, Miercurea-Ciuc și Târgu Mureș;
- Echipa este formată din 1.100 de angajați;
- Portofoliul este format din branduri precum Heineken, Silva, Ciuc Premium, Golden Brau, Neumarkt, Bucegi, Edelweiss (import), Zipfer (import), Gosser, Schlossgold, Gambrinus, Harghita și Hațegana;
- Managing director al Heineken România este Jan Derck van Karnebeek.
- Are în portofoliu mărcile de bere Albacher și Dorfer ;
- Fabrica de bere este localizată în Lancrăm (Alba), în apropierea orașului Sebeș;
- În mai 2008 a intrat pe piața berii;
- Managing director al Romaqua este Radu Lăzăroiu.
- Are o singură fabrică operațională, localizată la Ploiești;
- În cadrul producătorului lucrează 600 de angajați;
- Are în portofoliu branduri precum Bergenbier, Noroc, Stella Artois, Beck’s, Lowenbrau și importă Leffe și Hoegaarden;
- La conducerea companiei se află Mihai Ghyka.
- Are o singură unitate de producție, fabrica Tuborg din București;
- Are în portofoliu branduri precum Tuborg, Carlsberg, Skol, Holsten și importuri ca Guinness și Kilkenny;
- A intrat pe piața românească în 1994;
- Președintele URBB este Hezy Ovadia.
- A intrat în 2003 pe piața berii prin investiții într-o fabrică la Drăgănești (județul Bihor);
- European Food are în portofoliu branduri precum Buger, Servus Guttenbier și Meister, conform datelor de pe site-ul propriu;
- Este una dintre cele mai mari companii deținute de antreprenori români cu activitate pe piața produselor răcoritoare, a apelor minerale, a băuturilor alcoolice și a mâncărurilor conservate. Nu face parte din Asociația Berarii României.