Un roman proaspăt apărut (25 februarie 2010, Ed. Des Equateurs), care a inceput să facă valuri, “Cum am lichidat secolul” (Comment j’ai liquidé le si’cle), analizează fără pic de ingăduință lumea marilor finanțe mondiale și ficționalizează o situație pe cât de inspăimântătoare, pe atât de verosimilă: grupul Bilderberg, amenințat de marșul triumfal spre supremație economică al Chinei, se hotărăște să-și saboteze propriul sistem bancar și să distrugă capitalismul, așa cum il știam. Autoarea volumului știe foarte bine despre ce vorbește. A venit din interiorul sistemului pe care il descrie și, in plus, are experiența persuasiunii literare și a scrisului “pe gustul publicului”, câtă vreme a produs deja un roman “chick lit” – “Une fille dans la ville” – care s-a bucurat de un succes notabil. Inteligentă și hârșită la școala aventurii (a fost campioană națională la snowboard), Flore Vasseur este absolventă a Institutului de Studii Politice din Grenoble. La 25 de ani a plecat la New York, unde și-a intemeiat prima sa societate de marketing. Ulterior, s-a intors la Paris, unde a făcut numeroase studii pentru grupuri internaționale și agenții de publicitate, in calitate de “trend hunter” și de analist al piețelor mondiale emergente. Al doilea roman al său, “Cum am lichidat…”, nu se joacă cu vorbele și trage un serios semnal de alarmă: punând in operă background-ul autoarei, imaginează o situație de criză planetară maximă, și descrie cu lux de amănunte, necruțător până la obrăznicie, lumea paranoiei bancare americane, culisele marii finanțe și bascularea puterii mondiale către China. Iată un fragment din roman, capabil să ne familiarizeze cu tonul autoarei și cu maniera in care autopsiază oligarhia mondială: “Planeta este un joc de Monopoly, intreprinderile – un morman de sigle, angajații – niște spadasini ai marelui capital. Lumea trudește pentru noi. Noi nu apărem niciodată. Noi, bancherii, trăim prin pârghii, mereu inglodați in datorii. N-am călcat vreodată intr-o intreprindere, locul ăla unde trăiesc nevoiașii. Cei mai răi tâlhari sunt exact ca mine. Finanțează lupta impotriva malariei, clădesc școli in Africa, investesc in energia eoliană, il ascultă pe Bono ca pe Messia, și vor să dea mâna cu Angelina Jolie. Caută mântuirea prin artă și investesc in toate fleacurile. Sunt un copil al fascismului occidental. Vreau să apăs pe tasta ESCAPE.” In roman, vorbele acestea ii aparțin lui Pierre, fiul genial al unui instalator din Clermont-Ferrand, care s-a refugiat in matematici ca să uite de traumele unei copilării nefericite. Incet-incet, sărmanul tânăr devine sărmanul politehnist, apoi trader super-bogat (cu o avere de 40 de milioane de dolari intr-un cont in insulele Cayman), rege al bursei și creator al unor programe de calcul sistemic care aduc patronilor săi sume de ordinul miliardelor. Viața lui afectivă este, insă, un dezastru, singura lui relație cunoscută fiind aceea cu o tandră și hazoasă prostituată de lux. Cum lui Pierre i se duce buhul că este hipertalentat in materie de soft-uri financiare, el (acum in vârstă de 37 de ani) ajunge să fie chemat la New York de către misterioasa doamnă Krudson. Acesta este punctul in care lucrurile incep să fiarbă și in care tensiunea de thriller urcă la cote insuportabile. Ne aflăm intr-o zi de primăvară a anului 2009, când The Big Apple e răvășit de criza subprimelor. Din penthouse-ul său de deasupa Manhattan-ului, doamna Krudson, in vârstă de circa 80 de ani (și țintuită intr-un scaun cu rotile din pricina unui diabet care ii roade trupul), conduce, literalmente lumea. Ea a intemeiat, in anii 50, grupul Bilderberg, pe care și acum il controlează cu o mână de fier. La rândul lui, Bilderberg, alcătuit din circa o sută de persoane, reprezintă elita mondială a afacerilor, armatei, presei și iși dictează irepresibil voința și obiectivele șefilor de stat ai planetei. Nimeni nu poate rezista doameni Krudson și Bilderberg-ului, pentru că ei “au creat (și apoi le-au răspândit la nivel universal ) creditele, publicitatea și mass media, adică cei trei stâlpi ai unui sistem de dominație totalitar. Un sistem care promite libertatea individuală. Dar care organizează confuzia intre fericire și consum, ca să tâmpească ireversibil mulțimile.” In momentul in care Pierre, mercenarul post-modern, ajunge in antecamera ei, doamna Krudson ii inmânează un stick USB, care conține un program capabil să distrugă intreg sistemul financiar mondial; să distrugă ca să salveze ceea ce mai poate fi salvat. Vom trece la o nouă etapă a capitalismului?

In acest joc Monopoly care este viața modernă și in care elitele mondializate fac ce vor cu soarta națiunilor, Pierre rămâne suspendat in fața unei alegeri dramatice: SAVE sau ESCAPE?