Romanul Gut gegen Nordwind (Paul Zsolnay Verlag) a
sedus până acum circa 800.000 de cititori de limbă germană. Și-a
inceput de curând și cariera internațională, iar austriacul
Daniel Glattauer, autorul său, surfând pe creasta valului de
succes, i-a scris și continuarea. Este, dacă vreți, un roman
epistolar, insă unul al mileniului III. Cei doi indrăgostiți (de o
factură cu totul aparte, după cum se va vedea) comunică, se
confesează, iși intersectează pasiunile și controversele prin
e-mail. Neobișnuit este faptul că protagoniștii nu se
cunosc.
Emmi Rothner, o muziciană de 30 ani, trimite un mesaj către
revista Like (de la care dorește să-și rezilieze abonamentul), dar,
dintr-o greșeală de tastare a numelui destinaturului, e-misiva
ajunge in căsuța electronică a lui Leo Leike, consilier pe probleme
de comunicare și psiholog al limbajului. O minoră, banală eroare de
parcurs, care va marca insă inceputul unei corespondențe asidue
intre Emmi (tânără căsătorită și cu un menaj fericit) și Leo, care
tocmai incearcă să-și revină dintr-o poveste de dragoste
turbulentă. Cei doi hotărăsc să nu se intâlnească niciodată, iar
această decizie va constitui rama unei legături neprimejdioase, dar
palpitante, care va dura mai mult de un an. “Aici, nu existăm decât
pentru noi doi. Vom rămâne in contact până când unul dintre noi nu
va mai avea nimic de spus sau n-o să mai aibă chef să spună ceva.
Nu cred că acela voi fi eu. O zi bună de primăvară, al
dumneavoastră, Leo.” Suntem pe cale să devenim, până și in
dragoste, Homo numericus?
Despre cum a evoluat aventura scrierii acestui roman,
Glattauer mărturisește: “La inceput a fost foarte simplu: era vorba
despre niște personaje care intră in contact din intâmplare și care
continuă să-și scrie mail-uri. Incep o conversație virtuală, iar
textul urmărește fiecare dintre mail-urile pe care și le expediază.
Voiam să arăt care sunt etapele acestei apropieri și in ce fel
poate progresa increderea in cineva. Avem adesea tendința să
subestimăm mail-ul și să-l reducem la un simplu schimb de
informații, la ceva foarte profesional. Ceeea ce mă interesa insă
era tocmai transpunerea acestui instrument in sfera intimului.
Apare mereu in scris un echilibru intre ceea ce suntem gata să
spunem despre noi inșine și ceea ce incercăm să descoperim despre
celalălalt. La inceput, nu mă gândeam să depășesc douăzeci, hai,
treizeci de pagini. In cele din urmă a ajuns să-mi placă să scriu
mail-uri la fel de mult ca personajelor mele. Forma a rămas, iar
cele câteva pagini de debut s-au transformat intr-un roman.” De…
348 de pagini.
348 de pagini de dialog dramatic, teatral, in care
personajele, la inceput timide, reticente, prind să-și dezvăluie
secretele, să se descopere, dând jos, ca pe niște succesive foițe
de ceapă, toate pornirile convenționale. Dialogul se aprinde,
uneori e gălăgios, verbios, impetuos, furios sau ironic, alteori
sec sau superficial, uneori capătă nuanțele pasiunii și ale
seducției.
Niciodată insă nu răbufnește in aceste pagini erotismul ieftin sau pulsiunile sexuale reprimate. Ceea ce face cu atât mai spectaculos succesul său, de factură complet nehollywoodiană. Este o poveste pe care mulți dintre contemporanii noștri au experimentat-o frecventând rețelele de socializare de tip Facebook sau Twitter, incercând să inlocuiască relația epidermică printr-una sublimată, dând sărutul pe o vorbă de duh, pipăitul pe un duel verbal sau efuziunile de așternut pe un frumos verb copulativ.