După ce trimestrul patru 2009
le-a asigurat vânzări strașnice (grație boom-ului din perioada
septembrie-octombrie, cu circa 600 de noi titluri autohtone
inundând rafturile, sezonului marilor premii literare din
octombrie-noiembrie și, apoi, celor trei săptămâni din preajma
sărbătorilor de iarnă), făcându-i să nu simtă gustul crizei,
librarii și editorii francezi au uitat, in 2010, să mai
zâmbească.
Asta până de curând, când o
serie de bestseller-uri a intevenit salvator și a schimbat trendul
sumbru al ultimelor luni. Cei care au scos castanele din foc au
fost Albin Michel, editura care i-a tipărit lui Eric-Emmanuel
Schmitt Concerto à la mémoire d’un ange, cu 45.000 de
exemplare vândute, și lui Maxime Chattam Le Caur de la
terre (cu 27.000 de exemplare epuizate in doar trei săptămâni
de la data ieșirii pe piață a volumlui) și XO, unde briza
succesului a purtat numele lui Guillaume Musso (La Fille de
papier, 112.000 exemplare). La Actes Sud a pus umărul la
redresarea situației Paul Auster, iar la Seuil și Belfond – William
Boyd, respectiv Harlan Coben (cu circa 60.000 de exemplare
fiecare).
Recordul primăverii in Franța
este asigurat insă tot de un condei autohton, Katherine Pancol,
care, cu ultimul panou al trilogiei sale cu titluri zoo, a atins
cifra de 118.000 de exemplare vândute, in doar trei săptămâni.
Actualul roman se intitulează Les Ecureuils de Central Park
sont tristes le lundi (“Veverițele din central Park sunt triste
lunea”) și reprezintă continuarea (ba chiar și, spre
disperarea fanilor, episodul final) sagăi familiei Cortes (incepută
cu “Les yeux jaunes des crocodiles” – “Ochii galbeni ai
crocodililor”, apărut 2006, și cu “La valse lente des
tortues” – “Valsul lent al țestoaselor” in 2008). Ai zice că,
după “L’elegance de l’herisson”, a lui Muriel Barbery, cartea
anului in 2006, francezii au devenit dependenți de titlurile
romanelor cu trimiteri animaliere și că le cumpără indiferent de ce
se află intre coperțile lor. Adevărul, desigur, e cu totul altul:
cele aproape două milioane de exemplare vândute de Pancol până acum
(pentru primele două tomuri) și faptul că a devenit un veritabil
fenomen de librărie se datorează, potrivit vocii publicului,
“laturii cât se poate de umane și de emoționante a personajelor
sale”. Nu tu aventură, nu lighioane, nu tu sex disperat, ci doar
personaje atașante, urmărite grijuliu in labirintul devenirii lor
sufletești. O literatură simplă și eficientă, pe care publicul o
inghite cu poftă, in ciuda cantităților de-a dreptul indigeste in
care i se oferă (“Veverițele…” au 850 de pagini!!!).
Primul roman din serie este
construit in jurul unei minciuni. Iris, o femeie de 40 de ani, are
o viață aparent implinită, dar se plictisește teribil. In timpul
unei cine cu un editor celebru, ea pretinde, ca să-l impresioneze
și ca să le dea peste bot convivilor, că tocmai scrie o carte.
Căzută in propria capcană, Iris, care nu scrisese un rând toată
viața, ii cere surorii sale, Josephine (o strălucită specialistă in
Evul Mediu, dar ștearsă ca persoană, cu viață intimă dezastruoasă
de când soțul său a fugit la brațul unei alte femei să crească
crocodili in Kenya), să se pună pe treabă in locul ei. Situația le
va conduce, pe fiecare dintre ele, pe drumuri neexperimentate până
atunci: cea dintâi va primi recunoașterea publică, cea de-a doua
reușita financiară și sentimentală. De la Londra la New York,
portretele lor sunt completate de cele ale fiicelor Josephinei,
Hortense și Zoe, de cel al prietenei sale Shirley și al fiului
acesteia, Gary, de al socrului său Marcel, ori de cel al
Iphigeniei, femeia de serviciu. Multe alte zeci de personaje se
incrucișează și se completează, alcătuind un fundal fremătător de
viață și de caractere umane, din care se detașează, ca intr-un
basorelief, figurile celor două Cortes, femei profund libere, dar
care trăiesc o nefericire patentă și care ne poftesc, imperativ, să
le urmărim cu sufletul la gură indrăzneala, decepțiile de zi cu zi,
dar, mai ales, puterea de se ridica din nou in picioare după
fiecare infrângere.
Cine este această
scriitoare-surpriză despre care, la noi, se știu foarte puține
lucruri? Născută in Maroc, Katherine ajunge in Franța la vârsta de
cinci ani. După un masterat și doi ani de doctorat in litere,
devine profesoară de franceză și de latină, după care se lansează
in jurnalism, scriind pentru Paris Match și
Cosmopolitan. Este remarcată de un editor care ii cere să
scrie un roman. Acesta va fi “Moi d’abord” și va fi publicat in
1979. Succesul, incredibil pentru un debut, se măsoară intr-o cifră
halucinantă: 300.000 de exemplare vândute. Iată continuarea
poveștii, relatată de insăși doamna Pancol: “Parcă mi s-a prăvălit
cerul in cap. Așa că am tulit-o la New York. Voiam să călătoresc,
să schimb orașul, limba și intreaga mea viață. Să scriu… Am urmat
niște cursuri despre «cum se scrie o nuvelă, un roman, un scenariu»
la Columbia University. Am prins gustul scrisului și al vieții pe
care scrisul o antrenează. Scrisul a devenit motorul vieții
mele.”
Un motor teribil de performant, cu un design producție proprie, dar care funcționează la cote atât de inalte și grație combustibilului american de tip “creative writing”. Vrem, nu vrem, rețetele infailibile ale succesului pe piața de carte vin, iată, tot de peste Ocean.