Beyfin Romania va derula anul acesta la Cluj-Napoca trei investitii imobiliare in valoare totala de aproximativ 11 milioane de euro. Prima dintre aceste investitii este un hotel de patru stele a carui constructie a fost demarata in februarie 2005 si care urmeaza sa fie finalizata la sfarsitul acestui an. “Hotelul va avea 28 de camere single, 3 apartamente de lux si parcare subterana. Arhitectura exterioara va fi in stilul cladirilor vechi din jur, iar la parterul hotelului va fi deschis un magazin Gucci. Investitia este estimata la aproximativ 3 milioane de euro, insa dupa finalizarea tuturor finisajelor este posibil ca aceasta suma sa creasca”, a declarat Augustin Abrudan, directorul general al grupului de firme Beyfin din Romania. El a mai adaugat ca hotelul va fi cu circuit inchis, adresandu-se clasei business, in special “comunitatii economice europene”.

Celelalte doua investitii ale Beyfin Romania sunt doua blocuri de locuinte, situate tot in Cluj-Napoca, primul dintre acestea avand 72 de apartamente de doua si trei camere si urmeaza sa fie finalizat la inceputul lunii iunie, investitia finala ridicandu-se la 3 milioane de euro. Cel de-al doilea bloc va avea 47 de apartamente cu o camera si doua camere si parcare subterana, valoarea investitiei fiind de 4,5 milioane de euro. “Vom demara constructia in cursul acestei luni si estimam ca va fi gata la sfarsitul lui 2007. La parter, vor fi spatii comerciale si administrative”, mai spune Abrudan. “Deocamdata nu a fost vandut nici un apartament. Principiul pe care mergem este vanzarea la cheie, cu toate finisajele terminate”, a explicat directorul general al grupului Beyfin Romania.

“Urmatoarea investitie, pe care intentionam s-o demaram in 2007, va fi un centru medical, specializat in chirurgie estetica si cosmetica medicala. Estimam ca valoarea acestuia se va ridica la aproximativ 10 milioane de euro”, spune Abrudan. El a adaugat ca, in acest sens, va deschide o noua firma cu profil medical pentru clientii potentiali din Romania si din strainatate.

Beyfin Romania a finalizat in luna mai a anului trecut o investitie de un milion de euro in constructia si dotarea unui centru de bowling cu zece piste in Cluj-Napoca. Desi pana in prezent Beyfin Romania a derulat investitiile imobiliare doar in Cluj-Napoca, Abrudan spune ca intentioneaza sa intre pe piata constructiilor din Zalau si din Baia Mare, in prezent fiind in faza studiilor de fezabilitate.

In prezent, grupul Beyfin din Romania este format din trei firme: Beyfin Gaz, infiintata in 1992 din fostul Romcatel Gaz, specializata in imbutelierea, depozitarea si distributia de gaz petrolier lichefiat (GPL), Beyfin Romania, infiintata in 2002, care activeaza in domeniul afacerilor imobiliare, si Beyfin Turism, care are ca obiect de activitate achizitionarea si inchirierea de apartamente in regim hotelier. Prin Beyfin Turism, Abrudan spune pana la sfarsitul lui 2007 intentioneaza sa ajunga la un fond de 100 de apartamente in Cluj-Napoca pe care sa le inchirieze in regim hotelier.

Toate firmele din grup au capital integral privat romano-italian, firma Beyfin SPA din Florenta fiind asociat majoritar. Beyfin Gaz este asociat majoritar la SC Nordgaz SA din Satu-Mare, firma care activeaza tot in domeniul gazului petrolier lichefiat. Abrudan spune ca scaderea profitabilitatii pe segmentul GPL a condus la disponibilizari de personal. De la 350 de angajati cati avea in 2004, Beyfin Gaz a ajuns la 150 in prezent, iar cifra de afaceri a fost de un milion de euro in 2005.

alina.pahoncia@zf.ro